Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INVESTIGAŢII De zece luni se chinuie să afle de ce boală suferă

Publicat in Adevarul, duminică 31 iulie 2011 ·

Un poliţist comunitar din Târgovişte este suspect de sarcoidoză („boala tăcută”) însă până acum, niciun doctor nu a fost în stare să îi prescrie un tratament. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, are crize extrem de puternice care îl ţin la pat şi câteva zile la rând, manifestate prin stare generală proastă, stări de vomă, dureri de stomac şi de spate. El speră ca un medic să fie interesat de cazul său şi să îl analizeze „la sânge”.

Aproape că nu mai găsim un om sănătos pe întreaga planetă însă cea mai frustrantă boală este aceea cu care nu poţi să te lupţi. O simţi că îşi face de cap în corpul tău, dar nu ai ce să îi faci. Exact asta simte şi un târgoviştean de 39 de ani, care de zece luni a făcut nenumărate drumuri la Bucureşti pentru a afla de ce suferă.

La început avea probleme de respiraţie

Iniţial, problemele sale au început în septembrie 2010, cu o insuficienţă respiratorie. „Am făcut o radiografie la Târgovişte, unde s-au văzut nişte adenopatii, mai exact o inflamare a ganglionilor limfatici. Doamna doctor de acolo mi-a spus că este depăşită de situaţie şi m-a îndrumat să merg la Bucureşti. Am ajuns la Spitalul Fundeni unde am făcut o serie de investigaţii şi o radiografie pulmonară, dar poza arăta exact ca la Târgovişte. Am făcut analize de sânge, ecografie abdominală, endoscopie, colonoscopie, tot ce se poate face pe gastro, dar nimic suspect”, a declarat Ion Şontea.

Suspiciune de Sarcoidoză

Plimbat cu analizele în braţe între Fundeni şi Victor Babeş, omul a primit verdictul, dar nu pe cel final, de „sarcoidoză”, o boală foarte rară, de origine necunoscută. De la Victor Babeş i s-a recomandat să facă o mică operaţie la nivelul gâtului pentru a se extrage un ganglion din mediasin, necesar pentru biopsie. Nici în urma operaţiei însă, nu i s-a putut spune clar ce are. „Cu săptămânile întregi eu nu mă pot ridica di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 28 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°