Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hăineală: Demisia nu este o opţiune, nu există niciun motiv pentru a ceda la astfel de presiuni

Publicat in Mediafax, luni 14 ianuarie 2013 ·

Procurorul Oana Schmidt Hăineală, desemnată preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat luni că nu este o opţiune demisia sa din funcţie, aşa cum a cerut majoritatea membrilor Secţiei de judecători a CSM, neexistând niciun motiv pentru a ceda unor astfel de presiuni.

"Nu există absolut niciun motiv pentru care eu să-mi dau demisia. Nu intenţionez să-mi dau demisia. Fac un apel către colegii membri Secţiei de judecători să conştientizeze care este rolul lor în Consiliu şi rolul fiecărui membru al Consiliului şi anume acela de a lua decizii pentru sistemul judiciar, este acela de a participa la şedinţele de plen şi secţie şi de a rezolva problemele curente ale justiţiei", a declarat presei Hăineală.

Având în vedere faptul că şapte judecători - din opt cât are Secţia pentru Judecători a CSM, practic o întreagă secţie - s-au exprimat împotriva procedurii prin care a fost desemnată şef al forului, Oana Schmidt Hăineală a declarat: "Există o secţie, dar deciziile se iau în plen şi în secţii. Repet, eu consider că obligaţia membrilor CSM este de a participa, este motivul pentru care noi ne primim salariile, ca să participăm la şedinţele de plen şi secţii şi să luăm decizii în interesul sistemului judiciar. Repet, apelul meu către colegii judecători din cadrul secţiei de judecător este de a conştientiza responsabilităţile care decurg din statutul de membru al Consiliului şi pe care tocmai l-am enumerat".

Potrivit procurorului Hăineală, mandatul său la conducerea CSM este unul legal, democratic exprimat în plenul Consiliului, "neexistând niciun motiv pentru a ceda la astfel de presiuni".

Întrebat dacă este nelegală desemnarea unui procuror în fruntea CSM, ce prevedere ar contrazice această posibilitate, Hăineală a spus că nu ştie şi ar fi curioasă să cunoască ce lege contrazice legalitatea asigurării preşedinţiei Consiliului de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°