Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol aviatic la împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea aeroportului din Salcea

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 13 iulie 2012 ·

Sucevenii vor avea parte la începutul lunii august a.c. de un spectacol aviatic, organizat la Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea. Spectacolul va fi organizat în perioada 4 – 5 august 2012 cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea aeroportului, prilej cu care va fi organizat un miting aerian. Consilierii judeţeni suceveni au aprobat în şedinţa de ieri alocarea unei sume de aproape 150.000 de lei (1,5 miliarde de lei vechi) pentru organizarea evenimentului „50 de ani de la înfiinţarea Aeroportului <Ştefan cel Mare> Suceava”.

„Este un eveniment important pe care trebuie să îl marcăm într-un fel. Practic vor fi două zile de evenimente, acrobaţii şi demonstraţii aeriene. Şi vrem să marcăm cu acest tip de acţiune şi faptul că în curând demarăm procedura de execuţie a lucrărilor de modernizarea a aeroportului”, a declarat preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor.

El a arătat că manifestările care vor avea loc la împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea aeroportului din Salcea vor fi organizate împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, cu Aeroclubul României, Clubul de aeromodelism şi cu Asociaţia Naţională a Proprietarilor de Aeronave Ultrauşoare din România.

La mitingul aerian de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” vor participa două aeronave militare, şase aparate de zbor puse la dispoziţie de Asociaţia Naţională a Proprietarilor de Aeronave Ultrauşoare din România, precum şi 11 aeronave, un balon cu aer cald şi planoare de la Aeroclubul României. De asemenea, sucevenii vor avea parte şi de o demonstraţie a paraşutiştilor de la Aeroclubul României, precum şi de acrobaţii cu moto-parapanta.

În cadrul aceluiaşi eveniment vor fi organizate şi expoziţii cu aparate de zbor şi cu maşini, precum şi concerte de muzică.

Reamintim că pe data de 1 iunie 1962 a fost efectuată prima cursă aeriană, pe ruta Suceava – Bucureşti, primul avion ca

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Moarte suspectă în județul Călărași: O fetiță de 4 ani și bunica ei, decedate după ce ar fi mâncat MACROU, de Florii / Poliția a deschis o anchetă

Gandul acum 24 minute
Este anchetă în județul Călărași, după ce o fetiță de doar 4 ani și bunica ai au murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Alarma s-a dat luni dimineața. Atunci, familia a sunat la 112 și a anunțat că fetița de 4 ani era în stare de inconștiență.

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 51 minute
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Ce program vor avea liniile de transport public din București-Ilfov în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum 17 minute
Transportul public din regiunea Bucureşti-Ilfov va funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 - 6 mai, informează marți, 30 aprilie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). Pe de a

Vremea în minivacanța de 1 mai și Paște. Ce temperaturi anunță meteorologii. Prognoză specială pentru București

Libertatea acum 3 ore
Minivacanța de 1 mai și Paște vine cu temperaturi ridicate în toată țara, anunță directoarea generală a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, citată de Agerpres. Sud-vestul țării va fi afectat de vântul puternic în următoar

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 3 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum 20 minute
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°