Era un tânăr fotbalist şi voia să facă o carieră în sport, dar soarta i-a jucat feste. L-a trimis la Casa Studenţilor, unde are în grijă o trupă de dans şi una de umor.

Este unul dintre cei puţini care ţin Casa de Cultură a Studenţilor încordată, vie, prezentă pe scene naţionale şi internaţionale. Peste 30 de ani îl califică drept un „veteran“ al vieţii culturale studenţeşti. Nu apare pe scenă, dar cu siguranţă îşi interpretează bine rolul în culise.

Fără crispare, cu un umor spontan şi contagios, lucrează cu studenţii medicinişti din trupa Seringa şi se ocupă şi de spectacolele trupei Quasar Dance. La cea din urmă, specializată în dans modern, breakdance şi alte „specii“ la fel de urbane, coregraf este chiar fiul său, Alexandru, şi el prins sub vraja clădirii prin care au trecut şi au învăţat zeci de generaţii de studenţi. Îşi aminteşte în culori vii drumul parcurs din Ardeal până aici, în mijlocul tinerilor şi al evenimentelor.

Teste de rezistenţă

Mircea Ignat s-a născut la Iaşi, dar familia s-a mutat la scurt timp în Arad. Tatăl său, „moldovean convins“, după cum îl descrie, a dorit ca fiul să înveţe la o şcoală germană. L-a trimis în clasa I la Iaşi. A rezistat doar un an şi s-a întors la ai lui. Când a terminat liceul şi şcoala postliceală, ştia bine germana şi juca fotbal la UTA Arad.

Moldoveanul-ardelean a hotărât să se întoarcă în oraşul în care se născuse şi să studieze ceea ce practica în Arad: sportul. Facultatea avea să-i refuze candidatura, aşa că s-a trezit într-un oraş nou, angajat ca administrator la cantina unui IAS, unde muncea din zori până în noapte.

Era mai mult decât îi permiteau forţele, aşa că a încercat un nou loc de muncă, la Piaţa Dimitrov. Nici acolo programul nu era mai cumsecade. De la 4.00 dimineaţa la 1.00 a doua zi, trebuia să fie pe baricade. A renunţat.

Oferta de a fi ofiţer de Securitate nu