Înainte de toate se impun câteva precizări. Orice gen cu cât este mai bine definit cu atât devine mai sectar. Termenul "Crime fiction" este definit pe Wikipedia ca "genul de ficţiune care operează cu crimele, găsirea lor, a criminalilor şi a mobilelor crimelor".
Cam simplist, nu vi se pare? Şi apoi urmează: "Are mai multe sub-genuri, incluzând detective fiction, legal thriller, courtroom drama şi hard-boiled". Am folosit expresiile englezeşti pentru că româna nu are traduceri exacte. Dar chiar şi netraduse, clasificarea este incorectă sau mai curând incompletă. Dacă sunteţi curioşi să căutaţi o alta, vă recomand "Amazoanele" cu .com (SUA) şi cu .co.uk (Marea Britanie). Veţi observa că sunt diferite şi amănunţite.
Apoi am încercat să aflu câte ceva dintre clasicii romanelor detectiviste româneşti. Tot pe Wiki am descoperit o listă de scriitori clasificaţi pe genuri literare. La autori de romane poliţiste am găsit cinci: Rodica Ojog-Braşoveanu, Haralamb Zincă, George Arion, Petre Sălcudeanu, Theodor Parapiru. Despre ultimul nu am auzit niciodată nimic. Zincă şi Sălcudeanu mi-au marcat copilăria, dar acum sunt uitaţi. Rodica Ojog Braşoveanu se bucură de reeditări şi faimă. Dintre toţi, doar George Arion mai combate. Îmi mai aduc aminte de Horia Tecuceanu şi al său căpitan Apostolescu... Şi ar mai fi câteva nume, dar nu joacă în echipa prozatorilor detectivişti.
Cum stăm azi? Nu mult mai bine cu scriitorii români. Ba deloc, chiar! Deşi autorii americani şi britanici de mystery & thriller ţin sus cota vânzărilor. Să-i pomenesc doar pe Brown, Patterson, Clancy, Kerr, Aleas, Larsson, de exemplu, printre cei proaspeţi, alături de clasicii A. Christie, Simenon şi Wallace.
Aşadar, cititorul român iubeşte acest gen. Iubeşte, cumpără şi citeşte... Care este deci problema? Suntem snobi şi nu ne place să citim români? Sau chiar nu
