Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL, chemat să întoarcă armele contra guvernului Ponta. Condiţiile PDL pentru alianţa cu liberalii

Publicat in Romania TV, joi 8 august 2013 ·

Partidul Democrat Liberal ar putea să discute o posibilă alianţă cu liberalii, condiţia esenţială fiind însă sancţionarea Guvernului USL, de către liderii PNL.

Democrat-liberalii nu exclud o alianţă cu Partidul Naţional Liberal, însă condiţiile pe care le pun colegilor lor de dreapta sunt extrem de aspre. Astfel, pentru reapropiere între cele două partide PNL trebuie să se distanţeze de măsurile alianţei USL, să susţină proiectele de legi ale PDL-ului şi să voteze moţiunea simplă pe care PDL o va depune în toamnă.

Potrivit surselor democrat liberale, dacă PNL demonstrează că este un partid de dreapta se poate discuta şi despre o eventuală unificare. Reacţia vine după ce Elena Udrea a spus că este necesară refacerea alianţei dintre cele două partide.

"Practic, trebuie, înainte de a face o unificare, să dovedim că putem lucra împreună pe proiecte comune. Vă reamintesc că PDL a creat Coaliţia pentru Constituţia Cetăţeanului, unde am invitat şi celelalte partide să ni se alăture. Există două iniţiative în Parlament în PDL, cea privind relaxarea fiscală şi sprijinirea întreprinzătorului. Sunt proiecte la care putem să dovedim că toţi cei de pe dreapta, care declarăm că suntem de dreapta şi că vrem întărirea dreptei să ne sprijinim în proiecte. Este primul test pe care trebui să-l trecem împreună. După aceea va veni testul europarlamentarelor şi, ulterior, vom vedea ce se mai face. S-o luăm încet", a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, într-o conferinţă de presă.

Întrebată dacă o eventuală colaborare cu PNL este condiţionată de prezenţa la conducerea partidului a lui Crin Antonescu, Adriana Săftoiu a subliniat: "Dacă PNL susţine măsuri de dreapta sau sancţionează Guvernul USL pentru măsurile pe care le ia, şi care nu sunt deloc liberale şi nu stimulează deloc mediul de afaceri, sigur că putem discuta, dar dacă intraţi în detalii,

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Bogdan Ivan: Inovare şi tehnologii avansate la Cluj-Napoca / Astăzi am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero, din România

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a fost pusă ”piatra de temelie” la primul Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero din România, la Cluj-Napoca. ”Inovare şi tehnologii avan

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum o ora
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a câștigat Premiul Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes

HotNews acum 4 ore
Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, a câștigat vineri seara Premiul Queer Palm la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, au anunțat organizatorii festivalului, citați de Liberation. Regizorul Ema

Manevrele militare ale Chinei în jurul Taiwanului s-au încheiat

News.ro acum 3 ore
Manevrele militare de două zile lansate de China în jurul Taiwanului s-au încheiat, a anunţat, vineri seară, televiziunea oficială chineză. Manevrele au durat joi şi vineri, aşa cum era prevăzut, a precizat organul oficial al Armatei Populare de Eli

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 2 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 13 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°