Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Club de vară în locul fostului restaurant Kiseleff din Monument

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 29 iunie 2011 ·

* restaurantul a fost demolat, iar pe o porţiune din vechiul său amplasament s-a ridicat un cort, unde urmează să funcţioneze clubul * firma care administrează viitorul club a fost pe punctul de a fi amendată pentru lipsa autorizaţiei de construire

* a scăpat de această amendă, fiindcă legea nu cere autorizaţie de construire pentru amplasamentele fără fundaţie de beton * locaţia ar putea intra, însă, în vizorul Gărzii de Mediu, deoarece administratorii nu au făcut demersuri pentru obţinerea autorizaţiei de mediu

Fostul restaurant Kiseleff din Parcul Monument a fost demolat, iar o porţiune din vechiul său amplasament este ocupată în prezent de un cort de mari dimensiuni. Peste câteva zile, acolo urmează să fie inaugurat un club de vară. Se va numi "Biavatti Summer Club" şi aparţine firmei "Aladin Junior". Cătălin Serghei, administratorul acestei firme, ne-a declarat că a închiriat terenul de la SC "Istru" SA şi că intenţioneze să dea drumul clubului pe 6 iulie. "Lângă cort va fi amenajat un spaţiu verde şi se va realiza o mică terasă. Clubul va fi deschis pe toată durata verii, de miercuri până duminică", ne-a spus Serghei. Acesta a fost pe punctul de a fi amendat, ieri, fiindcă nu a solicitat de la Primărie autorizaţie de construire. Poliţia Locală a făcut un control şi a constatat lipsa avizelor. Fiindcă nu are fundaţie de beton, amplasamentul nu are nevoie de autorizaţie de construire, a precizat arhitectul şef al municipiului Nu a aplicat, însă, nicio sancţiune, deoarece proprietarul cortului a reclamat faptul că, în cazul amplasamentelor provizorii, fără fundaţie de beton, nu este necesară obţinerea autorizaţiei de construire. Poliţia Locală a solicitat un punct de vedere de la instituţia arhitectului-şef din cadrul Primăriei Brăila. "Eu le-am oferit un extras din Legea 50, din care reiese că pentru astfel de corturi fără fundaţie nu este necesară elib

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 5 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°