“Diavolul in istorie”, aceasta sintagma a lui Leszek Kolakowski ma urmareste de ani de zile. Este titlul faimosului sau dialog cu George Urban, este titlul cartii mele in curs de aparitie “The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the 20th Century”. Fara a te gandi la diavol, la ceea ce Immanuel Kant intuia in figura Raului radical, nu poti sa intelegi ce-au fost Holocaustul si Gulagul. Comunismul a fost, am mai spus-o, o eclesiologie, o soteriologie, o eschatologie, o religie seculara. Nu a fost, asadar, acest comunism marxist, doar o sociologie, desi a fost si este o teorie sociala. Interpretarea lumii, dimensiunea esentiala a reflectiei metafizice, trebuia sa se convertasca in schimbarea lumii. Ambitia scientista nu putea camufla la infinit nazuinta utopica. Materialismul istoric, cum observa candva Karl R. Popper, devenea, in experientele staliniste, materialism isteric. Rationalitatea istorica se transforma in istorictate irationala. Au scris pe acest subiect Mircea Eliade, Kolakowski, Monica Lovinescu, Eric Voegelin, Raymond Aron, Isaiah Berlin, Nikolai Berdiaiev, Norman Cohn, Jacob L. Talmon, Hannah Arendt, Alain Besancon, Emilio Gentile, Jules Monnerot, Radu Preda (autorul unei excelente carti, aparuta in 2009 la editura Eikon, despre comunism ca modernitate esuata), spre a-i numi doar pe acestia.
Pe langa acesti importanti carturari si analisti, au marturisit cei care au trecut pe acolo, care s-au intalnit cu Diavolul si au reusit sa scape din mrejele lui: Boris Souvarine, Anton Ciliga, Panait Istrati, Arthur Koestler, Ignazio Silone, Whittaker Chambers, Margarete Buber-Neumann, Jorge Semprun. Diavolul este un personaj central in prozele lui Mihail Bulgakov, o prezenta ubicua, amenintatoare si ispititoare, deopotriva reala si supra-reala, cum releva Cristina Vatulescu in exceptionala ei carte “Police Aesthetics” aparuta la Stanf