Daca pana in urma cu cativa ani companiile erau cele care suportau costurile unui program de Executive MBA pentru angajatii lor, tot mai multi manageri romani aleg sa renunte la sprijinul financiar al organizatiilor in care lucreaza. Explicatia este simpla: in acest fel isi cumpara independenta.
"In momentul in care compania decide sa plateasca un program de administrare a afacerilor pentru unul dintre angajatii sai, ea stabileste si niste reguli. Te 'leaga de glie' pentru cinci ani, spre exemplu", spune Marcel Duhaneanu, rectorul Scolii Postuniversitare de Afaceri Romano-Americane Asebuss.
Astfel, managerul care beneficiaza de un astfel de avantaj trebuie sa ramana sa lucreze in organizatia care a investit in el, pentru a valorifica acolo cunostintele dobandite in urma unui program de Executive MBA. Desi implicarea intr-un astfel de proiect in tara presupune costuri deloc neglijabile, care pot depasi 20.000 de euro, managerii romani aleg sa faca eforturi pentru a-si pastra independenta.
De pilda, cat priveste cursantii programului de Executive MBA oferit de Asebuss, de la lansarea acestuia pe piata locala, in 1993, si pana in prezent, ponderea celor sprijiniti financiar de catre companiile angajatoare a scazut de la 90% la 70%. Astfel, o treime dintre managerii implicati in programele de Executive MBA platesc ei insisi pentru programul al carui cost ajunge la 18.000 de euro pentru cei doi ani de studiu.
In Statele Unite, situatia este diferita. Doar o treime dintre programe sunt platite de catre angajatori, in timp ce aproape 70% dintre acestea sunt platite integral sau partial de catre angajati.
"Este cea mai buna dovada ca angajatii americani investesc in ei", spune Mike Salvador, director al programului de EMBA Kennesaw State University, institutie partenera a Asebuss.
Desi, potrivit datelor Asebuss, doar 30% dintre managerii r