Motto: Propaganda de inspiraţie totalitară nu poate coexista cu societatea deschisă – una sau alta trebuie să dispară la un moment dat.

Privită din exterior la acest sfârşit de toamnă 2012, România lasă impresia unui stat aflat sub ocupaţie. Chestiuni de interes naţional, esenţiale pentru viitorul european al României, sunt sabotate şi răstălmăcite în cheie de propagandă totalitară de către purtătorii de cuvânt ai unei mari alianţe de familii şi reţele clientelare ce au ajuns să controleze Parlamentul României, o bună parte din instituţiile statului român şi cea mai mare parte a mass-mediei electronice din România.

Miza acestor oameni nu are nimic de a face cu interesul naţional al României. Înarmaţi cu un redutabil aparat mediatic activ în propaganda de emanaţie totalitară, şi având în spate un sistem economico-clientelar articulat în teritoriu pe arhitectura fostelor comitete judeţene ale PCR, aceşti oameni au început asaltul pentru recucerirea României imediat după aderarea ţării la Uniunea Europeană, în 2007. Pentru uşurinţa exprimării, ne vom referi în continuare la această elită prădătoare ca fiind noii fanarioţi (postcomunişti).

Aceşti noi fanarioţi îşi datorează existenţa condiţiilor mai mult decât favorabile create de regimul lui Ion Iliescu între 1990 şi 1996. Şapte ani de zile în care membrii aparatului comunist politic şi de represiune au beneficiat de protecţie, imunitate şi resurse, asigurându-şi inserţia confortabilă în majoritatea poziţiilor cheie din economia şi societatea românească de tranziţie.

Actuala restauraţie a nomenklaturii clientelare a fostului partid unic şi a foştilor membri ai aparatului său de represiune este similară cu cea din vremea regimului Năstase, însă mult mai periculoasă datorită spiritului revanşard şi absenţei orizonturilor de constrângere reprezentate la vremea respectivă de procesul de aderare la N