Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană verifică relațiile care au existat între mafia oranj și managementul de la Oltchim

Publicat in Cotidianul, sâmbătă 2 martie 2013 ·

Va accepta sau nu Comisia Europeană ca guvernul de la București român să ofere un ajutor stat pentru Oltchim? Eurocrații de la Bruxelles vor decide abia după ce autoritățile de la București vor răspunde la chestionarul lor pe marginea cazului Oltchim. Până atunci, au fost pornite o serie de discuții la nivel de experți.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a avut ieri la Bruxelles convorbiri cu experţii Comisiei Europene. El a declarat că cei de la Comisie i-au cerut să îi lămurească despre aspecte care privesc relaţia fostei guvernări oranj cu Oltchimul. Bogdan Chirițoiu a apreciat prin răspunsurile la întrebările formulate de Comisia Europeană Bucureștiul dorește să netezească drumul pentru o cerere oficială de acordare a ajutorului de stat pentru Oltchim. «Continuăm discuţiile tehnice, în perioada următoare vom răspunde întrebărilor pe care le-a pus Comisia Europeană şi, în felul acesta, netezim drumul pentru o cerere oficială de acordare a ajutorului de stat pentru Oltchim. Deci, avem de lămurit nişte aspecte care privesc relaţia statului român în trecut cu Oltchimul. Odată ce acestea sunt lămurite, putem trece la pasul următor, de a cere Comisiei să aprobe acordarea unui ajutor de salvare pentru Oltchim», a spus Bogdan Chirițoiu

Săptămâna trecută, și ministrul economiei, Varujan Vosganian a avut un dialog cu comisarul european pentru concurenţă, Joaquin Almunia. Comisarul european i-a pus în față un nou chestionar cu întrebări suplimentare privind toată istoria relației dintre statul român și combinat. Vosganian declara și el al Bruxelles că cei de la Comisie doreau să clarifice în ce fel comportament creditorilor proprietate de stat, în principal Electrica şi AVAS, au privilegiat sau nu privilegiat Oltchim, având în vedere că acţionarul era tot statul.

Se pare că actuala guvernare USL va trebui să răspundă pentru daunele cr

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 52 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 44 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 44 minute
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum o ora
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Motivul pentru care Oleksandr Usyk a mers la spital după victoria cu Tyson Fury

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk a mers la spital, după victoria la puncte în faţa englezului Tyson Fury, sâmbătă seara, la Kingdom Arena din Riad (Arabia Saudită). El s-a temut că a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului, informează agenția de

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum o ora
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

LIVE DE LA 14:30 Oțelul Galați - U Cluj, primul baraj pentru Conference League » Echipele probabile + cele mai tari cote

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Oțelul Galați - U Cluj este primul baraj pentru calificarea în preliminariile Conference League. Meciul are loc duminică, 19 mai, de la ora 14:30, și poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro. Oțelul Galați (4-3-3) Antrenor U Cluj (4-4-1-1) Antr

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°