Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO Un tânăr şofer teribilist a reuşit să intre cu maşina în stâlp. Maşina a luat foc iar şoferul de 19 ani a fost salvat de pompieri

Publicat in Adevarul, joi 21 martie 2013 ·

Un şofer mai nărăvaş a ajuns într-un stîlp de curent azinoapte, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de mers. Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, maşina a luat şi foc, după impactul violent cu stâlpul.

Şoferul de numai 19 ani venea dinspre Centrul Civic spre Govândari şi, în triaj, furat de viteza mare de rulare s-a izbit frontal de un stâlp de curent. Pompierii au fost nevoiţi şi ei să intervină pentru stingerea autoturismului, care a luat foc.

„În seara zilei de ieri, 20.03.2013, ora 23.38, fiind sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe strada Timişoarei din municipiul Reşiţa. Cercetările efectuate de echipa deplasată la faţa locului au indicat faptul că în timp ce numitul V.VICTOR, în vârstă de 19 ani conducea un autoturism înmatriculat în străinătate, din direcţia Centrul Civic spre cartierul Lunca Bârzavei, nu a daptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public de pe contrasens. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi rănirea gravă a pasagerului de pe locul din dreapta faţă, un tânăr tot în vârstă de 19 ani din Reşiţa. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi au rămas internate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă“ ne-a declarat ag.princ. Ancuţa Cărbunaru, ofiţerul de presă al IPJ Caraş-Severin.

„Am fost solicitaţi la un accident rutier, la sosire maşina ardea cu flacără puternică. Pasagerii au fost evacuaţi şi predaţi Serviciului Judeţean de Ambulanţă iar incendiul lichidat“ ne-a informat plt. maj. Mugurel Grisan, de la ISU Semenic.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 6 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

9°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°