Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fumatul în secolul XXI: 10 lucruri pe care nu le ştiaţi despre ţigări

Publicat in Adevarul, vineri 2 septembrie 2011 ·

Deşi le poţi cumpăra de la orice magazin (aproape), iar recesiunea nu a determinat multă lume să se lase de fumat, ţigările încă prezintă multe necunoscute pentru majoritatea persoanelor. Ingredientele dintr-o ţigară şi fetişul fumătorilor sunt doar două din cele zece lucruri pe care nu le ştiaţi despre fumat, prezentate de Business Insider.

1. În China se fumează 50.000 de ţigări pe secundă. O treime din populaţia fumătoare a planetei locuieşte în China, unde în fiecare secundă peste 50.000 de ţigări sunt consumate pe teritoriul ţării. Zilnic, un chinez fumează 12,4 ţigări, ceea ce duce la un 3,37 de miliarde de ţigări arse în 24 de ore.

2. Sunt peste 4.000 de ingrediente în fiecare ţigară. Fiecare fumător şi chiar mulţi nefumători cunosc cele trei substanţe din compoziţia ţigării şi a fumului generat prin ardere: gudron, nicotina şi monoxid de carbon. Ceea ce puţini ştiu, însă, e că în fiecare ţigară există 4.000 de ingrediente, care duc la 200 de combinaţii chimice. Dintre acestea, cel puţin 60 favorizează apariţia cancerului: arsenicul, formaldehidele, cianura de hidrogen, ultima fiind o substanţă toxică ce se folosea în camerele de gazare naziste.

3. Există un fetiş al fumătorilor. Unii oameni consideră ca fumatul este sexy. Capnolagnia este unul din cele mai necunoscute fetişuri şi se refera la cei care fumează dintr-o motivaţie "abstracta". Termenul provine din grecescul "capnos" (fum) şi "lagnia" (dorinţă sexuală).

4. Cei mai mulţi fumători sunt săraci, dat fiind că, statistic, 80% dintre persoanele care fumează trăiesc în ţări sărace sau în curs de dezvoltare, potrivit evaluării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

5. Fumatul chiar ucide. Statistic, un deces din cinci în Statele Unite are cauze legate de fumat. Aşadar, aproximativ 443.000 de persoane din SUA mor anual din cauza acestui viciu. În secolul XX, aproape 100 milioane de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°