EVZ vă spune povestea „bonelor“ care îngrijesc pruncii chinezilor dintr-un cartier de la marginea Bucureştiului. Sursa: Vlad StoicescuSursa: Reuters
1 /.
Globalizarea s-a strecurat şi în cartierul bucureştean Colentina, de pe Strada Poeziei, până pe Invalid Ion Suligă, şi mai departe, pe Intrarea Calităţii. Un chinez mic, de un an, doarme fără griji într-un pătuţ dintr-un bloc ceauşist de acum trei decenii. La mii de kilometri, în China comunistă, sora lui, în vârstă de 4 ani, se odihneşte în braţele bunicilor. Cei doi nu s-au văzut niciodată.
Zeci de pensionari români care abia îşi târau zilele cu pensia mizerabilă primită după ani de muncă au acum o şansă: le cresc odraslele chinezilor care lucrează în complexurile comerciale de la ieşirea din Bucureşti spre Urziceni. Chinezii au adus cu ei haine şi espadrile ieftine, au vândut în „Europa“, târgul care l-a făcut celebru pe Nicu Gheară, iar acum fac comerţ la „Dragonul Roşu“, un fel de mall, mai roşu şi mai auster. S-a format un adevărat trend printre bătrânii zonei: cine n-are copil de chinez acasă parcă nu e om.
Drama: „Mamaie, ducem bebe la China!“
Blocurile de pe strada Radovanu şerpuiesc strâmt într-o vale care se cască în apropierea Spitalului Fundeni. Totul e îmbrăcat într-un gri dorian, spălat de ploi monotone. Banalul are însă poveştile sale, ascunse privirilor insistente ca într-o povestire de Eliade. Eroii noştri stau pe o scară întunecoasă, a cărei amintire este repede ştearsă de apartamentul portocaliu. Doamna Barbu ar putea fi o simplă pensionară care-şi duce traiul zilnic gestionând atent cele 5 milioane de lei vechi. Destinul i-a rezervat însă o porţie de extraordinar. Sau, mai degrabă, doamna Barbu şi-a făcut-o cu mâna ei. A decis, împinsă de nevoile materiale, că trebuie să muncească.
La 68 de ani, după ce a trudit o viaţă într-o
