Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Săgeată" portugheză

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 30 octombrie 2009 · ·

Marius Niculae se află la Lisabona pentru tratament, însă îşi negociază şi un transfer din iarnă la o echipă de primă ligă

Dinamo ar putea avea din iarnă un atacant în minus. Marius Niculae se află de două săptămîni la Lisabona, acolo unde urmează un program de recuperare sub supravegherea doctorului lui Sporting după accidentarea suferită la aductori. "Săgeată" ar fi trebuit să revină în ţară la începutul acestei săptămîni, însă surse autorizate susţin că şi-a prelungit şederea în Portugalia întrucît este curtat de o echipă de primă ligă, unde ar putea ajunge din iarnă.

Marius ar agrea o revenire în Portugalia, acolo unde a evoluat pentru Sporting în perioada 2001-2005, mai ales că are şi casă în Cascais, la 30 de kilometri de Lisabona. Atacantul de 28 de ani este urmărit de Sporting Braga, ocupanta locului secund în prima ligă, formaţie care l-a dorit pe Marius şi în urmă cu un sezon. Şi Nacional de Madeira şi-a manifestat interesul pentru "Săgeată", care poate pleca de la Dinamo în schimbul a 800.000 de euro. Conducerea dinamovistă nu s-ar împotrivi, mai ales că atacantul are un salariu mult prea mare pentru condiţiile financiare din prezent ale clubului: 400.000 de euro pe sezon.

Varianta de rezervă: Liviu Ganea

În cazul în care Marius Niculae se va transfera din iarnă în Portugalia, Dinamo ar rămîne cu patru atacanţi: Andrei Cristea, Marius Alexe, Florin Bratu şi Claudiu Niculescu. Cum Bratu are încă probleme medicale, iar Niculescu evoluează foarte rar, roş-albii ar putea apela la Liviu Ganea, atacantul de 21 de ani împrumutat de "cîini" la Astra Ploieşti.

Mesaj către Mediaş

Şefii din Ştefan cel Mare le-au transmis omologilor de la Mediaş să-şi reamintească acordul la care s-a ajuns înaintea meciului direct, conform căruia Dinamo are prima opţiune de transfer la iarnă în privinţa mijlocaşului stînga

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 40 minute
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum 54 minute
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 15 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 46 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum 2 ore
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

De ce sărbătorile pot fi o sursă de conflicte în familie

Mediafax acum o ora
Sărbătorile, deşi asociate cu bucuria şi reîntâlnirea, pot ascunde adesea tensiuni şi conflicte în familie. Aşteptările nerealiste, presiunea socială şi lipsa echilibrului emoţional pot transforma atmosfera festivă într-o sursă de stres şi dezamăgir

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/15°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°