Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a dat Ministerului Sănătăţii 150 de milioane de lei. Unde se vor duce banii alocaţi sistemul sanitar

Publicat in Gandul, duminică 28 octombrie 2012 ·

Guvernul a alocat la rectificare 150 milioane de lei pentru Ministerul Sănătăţii, fonduri la care care se adaugă 350-400 milioane de lei estimaţi să fie colectaţi din taxa clawback, banii urmând să fie folosiţi pentru funcţionarea spitalelor şi plata obligaţiilor restante pentru bunuri şi servicii.

Ministerul Sănătăţii arată, duminică, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX, că cei 150 de milioane de lei alocaţi instituţiei la rectificarea bugetară, precum şi 350-400 de milioane de lei estimaţi să fie colectaţi din taxa de clawback vor fi fi transferaţi către Fondul Unic de Asigurări de Sănătate.

Banii vor fi folosiţi pentru funcţionarea spitalelor, dar şi pentru plata obligaţiilor restante, reprezentând bunuri şi servicii cu termen de plată mai vechi de 90 de zile, achiziţionate de unităţile sanitare publice cu paturi, indiferent de reţeaua sanitară din care fac parte, a precizat Ministerul Sănătăţii.

"La această rectificare bugetară, prioritate la alocarea fondurilor o vor avea spitalele din reţeaua regională de spitale de urgenţă", a adăugat Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, actul normativ pentru rectificare bugetară prevede ca fondurile Ministerului Sănătăţii să poată fi suplimentate din rezerva de stat în caz de necesitate.

În contextul rectificării bugetare, Ministerul Sănătăţii a realocat de la un capitol bugetar la altul suma de patru milioane de lei pentru a asigura finanţarea corecta a programelor naţionale de sănătate, prin aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare.

Premierul Victor Ponta a cerut recent ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor să se asigure că finanţarea spitalelor va fi previzionată corect şi mult mai realist în bugetul pe anul viitor decât în cel din 2012, astfel încât autorităţile să nu mai fie obligate să intervină în ultimul moment în ajutorul spitalelor.

Ministerul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 51 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 28 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°