Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AG2R: Am sesizat Consiliul Concurentei din UE privind loteria pensiilor

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 26 martie 2008 ·

AG2R Fond de Pensii, una dintre cele mai mici companii de pensii obligatorii de pe piata, a sesizat Consiliul Concurentei de la Bruxelles privind modalitatea de redistribuire a clientilor de pensii private in cadrul loteriei de luna aceasta, au declarat pentru ZF reprezentanti ai companiei. Pe scurt, francezii de la AG2R sunt nemultumiti ca redistribuirea celor 333.000 de clienti in cadrul loteriei s-a facut proportional cu cota de piata acumulata in cele patru luni de campanie, in locul unei redistribuiri egale, ceruta de companie. AG2R a primit astfel 91 de clienti noi din loterie (ajungand astfel la 1.127 de participanti la fond), in timp ce o redistribuire egala le-ar fi adus 18.484 de noi clienti, de 18 ori mai mult decat au strans in cele patru luni de aderare initiala. Cat despre posibilitatea vanzarii portofoliului sau a unei fuziuni, AG2R spune ca deocamdata aceasta nu este o prioritate. "Nu ne preocupa in momentul de fata sa fuzionam cu un alt fond de pensii. Deocamdata, avand in vedere cele intamplate in campanie si imperfectiunile din lege, asteptam sa vedem care va fi pozitia instantelor competente sesizate deja si de asemenea a instantelor europene ale Concurentei in ceea ce priveste modul de repartizare aleatorie adoptat in Romania", au spus oficialii AG2R. AG2R Fond de Pensii, una dintre cele mai mici companii de pensii obligatorii de pe piata, a sesizat Consiliul Concurentei de la Bruxelles privind modalitatea de redistribuire a clientilor de pensii private in cadrul loteriei de luna aceasta, au declarat pentru ZF reprezentanti ai companiei. Pe scurt, francezii de la AG2R sunt nemultumiti ca redistribuirea celor 333.000 de clienti in cadrul loteriei s-a facut proportional cu cota de piata acumulata in cele patru luni de campanie, in locul unei redistribuiri egale, ceruta de companie. AG2R a primit astfel 91 de clienti noi din loterie (ajungan

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 4 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 5 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 10 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 5 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 4 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 11 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 8 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 5 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°