"Gem cimitirele de oameni de neinlocuit", suna o butada, in acea linie de umor britanic pe cat de sec, pe atat de cinic. intr-adevar, privind retrospectiv lucrurile, zbaterile unor insi de a-si pastra "Gem cimitirele de oameni de neinlocuit", suna o butada, in acea linie de umor britanic pe cat de sec, pe atat de cinic. intr-adevar, privind retrospectiv lucrurile, zbaterile unor insi de a-si pastra cu orice pret moral functia, locul, pozitia aducatoare de avantaje sociale ne apar ca zadarnice. Speta figurilor politice iesite din neant la castigarea unor alegeri, si dizolvate a doua zi dupa pierderea lor, este si ea prea bine ilustrata pe scena romaneasca. Exista totusi oameni de neinlocuit, si printre ei se numara - in primele randuri - regretatul Zigu Ornea. Disparitia carturarului, in noiembrie 2001, a indoliat lumea noastra literara, lipsita, deodata, de unul dintre marii ei constructori in sfera culturala, un pilon in sfera valorilor si o instanta de mare autoritate pe terenul mereu accidentat al editiilor critice. Nu functiile detinute i-au adus prestigiu istoricului literar, ci activitatea sa atat de laborioasa, munca tenace la mai multe razboaie editoriale si publicistice (dupa Revolutie, a tinut cronica editiilor la "Romania literara", scriind saptamanal si pentru "Dilema"). Au ramas astfel de pe urma lui Zigu Ornea cateva rafturi de carti proprii, o biblioteca intreaga de volume editate si un santier de manuscrise care n-au mai apucat sa fie stranse intre doua coperti. O buna parte din acestea sunt reunite acum intr-un tom impozant, Medalioane de istorie literara (Editura Hasefer, 2004), ingrijit cu acribie si solidaritate de breasla de catre un alt eminent editor, Tiberiu Avramescu. Medalioanele istoricului literar, 133 la numar, acopera intervalul 1999-2001, aparitia lor in revista depasind, uimitor, pragul vietii autorului. Dat fiind ca Zigu Ornea isi pr