După numărarea voturilor din aproximativ 60% din circumscripţiile electorale, conservatorii lui David Cameron au şansa de a ocupa cele mai multe fotolii în noul Legislativ britanic.
Cameron declara, în urma rezultatelor parţiale ale scrutinului de joi, care dădea câştigătoare formaţiunea sa, că Partidul Laburist, al premierului în exerciţiu Gordon Brown, ''nu mai are autoritatea de a guverna'' ţara, informează AFP.
''Trebuie să aşteptăm rezultatele complete pentru a ne pronunţa, dar cred că este clar că guvernul laburist nu mai are autoritatea pentru a guverna ţara noastră'', a declarat Cameron la scurt timp după realegerea sa în circumscripţia electorală Witney, în apropiere de Oxford.
Surse citate de BBC arată că actualul premier Gordon Brown va negocia cu liberal-democraţii pentru a forma o coaliţie care să îi permită păstrarea funcţiei de premier.
În urma numărării parţiale a voturilor, conservatorii au obţinut 181 de locuri (36,2 %) din cele 650 cât are Camera Comunelor (Camera inferioară a Parlamentului, n.r). Laburiştii au obţinut 141 de mandate (27,2 %), în timp ce pe locul trei în preferinţele britanicilor s-a situat Partidul Liberal-Democrat, formaţiunea politică a lui Nick Clegg, care a obţinut 28 de mandate (22,4 %).