În premieră absolută în Romania, Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision, aduce în Ploieşti spectacolul „Cezar the Voice - Opera Pop Opera“, o împletire a operei clasice cu pop opera
Miercuri seară, de la ora 19.00, contratenorul Cezar Ouatu va susţine la sediul Filarmonicii din Ploieşti un concert eveniment, în stilul care l-a consacrat la nivel internaţional şi i-a adus şi premiul Eurovision România 2013.
În prima parte a spectacolului, artistul va susţine un recital de muzică barocă, ce va cuprinde arii cunoscute din repertoriul clasic, alături de instrumentişti profesionişti români, specialişti ai genului.
În a doua parte a spectacolului, după un pahar de şampanie în foaierul Filarmonicii, spectatorii vor lua parte la un recital de piese cunoscute, interpretate în maniera pop opera, cum ar fi: suita din filmul „Naşul“, tema muzicală din filmele „Cinema Paradiso“ ori „Arrivederci, Roma!“, precum şi câteva piese compuse pentru Cezar Ouatu, ce pun în valoare vocea fascinantă a acestuia.
Concertul va fi un adevărat spectacol pentru că muzica se va împleti armonios într-o manieră grafică deosebită, într-o atmosfera unică asigurată de un VJ artist prin intermediul proiecţiilor video mapping şi a muzicii din fundalul acestora. Un moment special va fi şi împletirea vocii cu sunetul pianului.
La finalul spectacolului va avea loc o sesiune de autografe şi fotografii alături de Cezar Ouatu.
Ţinuta adecvată evenimentului este obligatorie.
Pe 13 martie, Cezar Florin Ouatu (33 de ani), reprezentantul României la Eurovision, a făcut primele declaraţii publice de după concurs în Liceul de Artă din Ploieşti, locul în care a învăţat 12 ani şi unde a fost încurajat de profesori în cariera de mai târziu.