Privind dezordinea din jur, m-am intrebat: de ce se agata Val cu atata disperare de scaunul sau directorial? La ce-i foloseste sa domneasca in acest haos, care ii da atatea batai de cap? Am lucrat cu Val Condurache in mai multe locuri: o scurta perioada la Dacia literara, apoi la Teatrul National, unde Val fusese numit ca director, la mijlocul anilor nouazeci. Dupa debarcarea sa, ne-am angajat la Ziarului de Iasi (atunci Monitorul), unde Val incercase sa puna pe picioare o editura. N-a fost sa fie. El a plecat director la Palatul Culturii, iar eu m-am ocupat vreme de trei ani de pagina culturala a ziarului. In acest punct, destinele noastre s-au despartit. Ne-am intalnit doar intamplator, cum ne intalneam si inainte de 1989. Ne indepartasem. Fiecare traia in sfera lui relationala. S-a intamplat sa-i fac o vizita la Complexul Muzeal Moldova in perioada in care scandalurile legate de viata sa sentimentala trecusera in umbra, fiind eclipsate de alte scandaluri mult mai mari, izbucnite in urbe, iar Val reusise sa-si mai prelungeasca mandatul de director cu inca patru ani. Palatului Culturii arata ca dupa un bombardament. Crapaturi mari brazdau in zig-zag peretii si boltile imense strajuite de arcuri si ogive, de pe care curgea tencuiala. Peste tot vedeai schele, moloz, saci de adeziv abandonati pe pardoseala, dar nu se simtea nici o miscare. Palatul parea pustiu, Inaintand pe coridoarele pline de mormane de moloz, traiam senzatia ca ma aflu in interiorul castelului lui Randolph Hearst, personificat de Orson Welles in filmul Cetateanul Kane. Ei bine, venisem sa-i iau acestui Hearst moldav un interviu. Despre ce? Despre singuratate si putere... Privind dezordinea din jur, m-am intrebat: de ce se agata Val cu atata disperare de scaunul sau directorial? La ce-i foloseste sa domneasca in acest haos, care ii da atatea batai de cap? De ce nu-si cauta un loc de munca mai linisti