Directorul DADR Bihor, Nicolae Hodişan, afirmă că şefii direcţiilor agricole sunt detaşaţi pe funcţii în alte judeţe pentru a fi nevoiţi să îşi dea demisiile, întrucât majoritatea sunt membri PDL, el fiind trimis în Bistriţa-Năsăud, iar în locul său a ajuns deja şeful DADR Hunedoara.
"Am primit ieri dimineaţă (luni - n.r.) ordinul semnat de secretarul de stat Dumitru Daniel Botănoiu de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, trimis prin fax vineri la ora 17.00, după orele de program. Numărul Ordinului este 281/21.09.2012", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, Nicolae Hodişan.
El a spus că urmează să îşi desfăşoare activitatea, începând de marţi, în judeţul Bistriţa Năsăud, iar în Bihor a ajuns deja şeful Direcţiei judeţene din Hunedoara, Ioan Ştefan, care a primit, tot vineri după-amiază, acelaşi ordin.
"Această măsură este una prin care se urmăreşte ca directorii nemulţumiţi, şi cred că toţi sunt nemulţumiţi că trebuie să plece în alte judeţe, să-şi dea demisia din funcţii, deoarece suntem în general membri ai PDL, iar în locul lor să fie numiţi reprezentanţii actualei puteri", a spus Hodişan.
Întrebat dacă se va prezenta la noul post din Bistriţa-Năsăud, Hodişan a spus că deocamdată este în concediu medical, dar este tentat să-şi prezinte demisia.
"Deocamdată sunt în concediu medical pentru zece zile, dar sunt aproape sigur că n-o să merg la Bistriţa. Ce să caut eu acolo? Să-i încurc pe specialiştii de acolo tocmai în perioada asta, când este aşa mult de lucru, cu acordarea minimisului pentru compensarea daunelor de după secetă? Ar şi râde de mine colegii de la Bistriţa, că nici nu am de unde şti care este suprafaţa agricolă a judeţului”, a afirmat Hodişan.
Înlocuitorul şefului Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Bihor, Ioan