Acesta va fi înalt de 5,5 metri şi va fi asemănător din punct de vedere arhitectural cu turnurile bisericilor fortificate
Consiliul Judeţean Covasna a anunţat că va investi 120.000 de lei într-un proiect care vizează construirea unor turnuri care să marcheze limitele judeţului, la Chichiş şi Oituz, de unde încep Braşovul şi, respectiv, Bacăul. Turnurile vor fi asemănătoare din punct de vedere arhitectural cu turnurile bisericilor fortificate.
Tamas Sandor, preşedintele CJ Covasna, a declarat că oportunitatea proiectului vine din necesitatea schimbării marcajelor de la limitele de judeţ, realizate cu 30-40 de ani în urmă şi aflate într-o stare înaintată de degradare.
Aceste turnuri vor avea o înălţime de 5,5 metri, vor fi realizate din lemn şi piatră şi vor fi iluminate pe timpul nopţii. Cele două construcţii vor fi ridicate pe marginea DN 11, pe locul marcajelor existente, la intrarea în comuna Chichiş - hotarul cu judeţul Braşov, respectiv la intrarea în comuna Oituz - hotarul cu judeţul Bacău. Durata de execuţie a celor două turnuri este de şase luni de la încheierea contractului de lucrări. Acesta va fi înalt de 5,5 metri şi va fi asemănător din punct de vedere arhitectural cu turnurile bisericilor fortificate
Consiliul Judeţean Covasna a anunţat că va investi 120.000 de lei într-un proiect care vizează construirea unor turnuri care să marcheze limitele judeţului, la Chichiş şi Oituz, de unde încep Braşovul şi, respectiv, Bacăul. Turnurile vor fi asemănătoare din punct de vedere arhitectural cu turnurile bisericilor fortificate.
Tamas Sandor, preşedintele CJ Covasna, a declarat că oportunitatea proiectului vine din necesitatea schimbării marcajelor de la limitele de judeţ, realizate cu 30-40 de ani în urmă şi aflate într-o stare înaintată de degradare.
Aceste turnuri vor avea o înălţime de 5,5 met