Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihail Boldea, transportat din arest la Spitalul de Urgenţă din Galaţi

Publicat in Mediafax, vineri 10 mai 2013 ·

Fostul deputat Mihail Boldea, judecat pentru fapte de crimă organizată şi încarcerat la Penitenciarul Galaţi, a fost transportat, vineri, la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Andrei" din Galaţi, însă nu a rămas internat, fratele acestuia, Valentin Boldea, spunând că "este vorba despre o colică renală".

Mihail Boldea a fost transportat, vineri dimineaţă, de la Penitenciarul Galaţi la Unitate de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Andrei", însă nu a rămas internat în unitatea medicală.

Fratele lui Mihail Boldea, Valentin Boldea, care este şi şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, a declarat că fostul deputat a avut o criză generată de o colică renală.

"Este vorba despre o colică renală. Are astfel de probleme de acum doi sau trei ani. A fost adus dimineaţă la Urgenţe, i s-au făcut analize, a fost reabilitat şi s-a întors în arest", a spus Valentin Boldea.

De când se află în arest, Mihail Boldea a mai fost o singură dată transportat la spital. Astfel, în urmă cu aproape un an, Boldea a ajuns la acelaşi spital, acuzând o deshidratare cu tulburări electrolitice, insuficienţă renală acută şi ulcer duodenal. Atunci, el a rămas internat câteva zile, apoi s-a întors în arest, medicul care l-a tratat declarând că poate suporta regimul de detenţie.

În 26 aprilie, instanţa supremă a decis definitiv ca Mihail Boldea să rămână în arest, admiţând recursul făcut de procurorii DIICOT împotriva unei decizii din 19 aprilie a Curţii de Apel Iaşi, care stabilise că fostul deputat poate fi judecat în libertate cu interdicţia de a părăsi ţara.

Mihail Boldea a fost trimis în judecată, în stare de arest, la sfârşitul lunii iunie 2012, de către procurorii DIICOT - Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro.

Alături de Boldea, în dosar sunt judecate 18 persoane, acuzat

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°