Pe Valea Sălăuţei din judeţul Bistriţa-Năsăud există obiceiul ca, de Paşti, femeile să împodobească ouăle roşii cu mărgele folosite, în restul anului, la confecţionarea costumelor populare, a pălăriilor şi a curelelor.
În satul Salva din Bistriţa-Năsăud, de pe Valea Sălăuţei, zonă renumită datorită "clopului cu păun", tradiţiile şi obiceiurile sunt ţinute cu sfinţenie. La Salva, funcționează și în zilele noastre numeroase ateliere de artizanat. Meșterii populari confecţionează inclusiv celebrele pălării cu pene de păun.
Înainte de Paşti, femeile împodobesc şi ouăle roşii cu mărgele pe care, în general, le folosesc la confecţionarea costumelor populare, a pălăriilor şi a curelelor. Procedura este una destul de complicată, întrucât se ia fiecare mărgea şi se coase pe un şir care împrejmuieşte oul ca o armură.
"La noi, la Salva, fiecare vrea să facă ouăle cât mai frumoase. E un fel de întrecere între noi, femeile care ne ocupăm de confecţionat costume populare. Niciuna nu vrea să fie mai prejos ca alta, nici în ceea ce priveşte costumele care ne ies din mână, nici ouăle", a explicat, pentru Mediafax, creatoarea populară Virginia Linul. Ea spune că, mai întâi, ouăle sunt fierte, iar apoi sunt colorate într-o apă în care au fost fierte coji de ceapă roşie, aceasta fiind cea mai veche metodă de vopsire, păstrată timp de mai multe generaţii.
"Pe unele ouă punem trifoi cu patru foi, talpa-gâştei, păpădii, ce frunze găsim, ca să rămână impregnat modelul pe coaja oului. După ce le vopsim în felul acesta, începem să luăm fiecare mărgică şi o coasem, ca să facem armura. Suntem foarte atente la model, fiindcă nu vrem să îl mai vedem şi în alte case. Vrem să fie original. Aici, la noi în sat, toată lumea e în competiţie. Fiecare vrea să facă cel mai frumos costum, să aibă cele mai frumoase ouă", subliniază ea.
Ouăle decorate cu