BRD-Groupe Société Générale a înregistrat, în primele nouă luni ale anului, un profit net de 51 milioane lei şi un venit net bancar de 2,059 miliarde lei, în scădere cu 5,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
"Evoluţia pieţei bancare din România în trimestrul al treilea al acestui an nu a fost favorizată de condiţiile macroeconomice, cererea de creditare rămânând la un nivel scăzut. Totuşi, piaţa persoanelor fizice şi-a continuat evoluţia pozitivă, în special datorită programului < Prima Casă >", se arată într-un comunicat al băncii.
Stocul de credite brute al BRD era, la 30 septembrie, de 34,4 miliarde de lei, în scădere cu 5,1% în comparaţie cu nivelul înregistrat la 30 septembrie 2012. Creditele acordate clientelei de persoane fizice au crescut cu 1,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (comparativ cu o scădere de 2,3% la nivelul sistemului bancar). Această evoluţie pozitivă a fost susţinută în principal de creditele imobiliare, care au crescut cu 25,6% în ultimele 12 luni (în comparaţie cu o creştere de 8,4% înregistrată la nivelul sistemului bancar). Stocul de credite acordate persoanelor juridice (17,0 miliarde RON) a înregistrat o scădere de 10,9% faţă de 30 septembrie 2012, potrivit sursei citate.
La sfârşitul trimestrului trei al anului, volumul depozitelor era în creştere cu 6,6% faţă de 30 septembrie 2012, ajungând la 33,8 miliarde lei, notează BRD. Depozitele persoanelor fizice au scăzut uşor, cu 0,8% faţă de 31 decembrie 2012, şi cu 2,0% faţă de 30 septembrie 2012, în special din cauza scăderii depozitelor în valută.
Potrivit sursei citate, depozitele persoanelor juridice au crescut cu 12,9% faţă de 31 decembrie 2012, şi cu 16,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinute de creşterea dinamică a depozitelor în monedă naţională (+19,9% faţă de 30 septembrie 2012). Astfel, raportul credite nete/depozite a con