Lucian Paraschivescu răspunde, prin cele două laturi ale activităţii sale profesional-creative, criteriilor ideale pentru definirea ca medic-scriitor. O particulară şi nobilă îndeletnicire, strălucit ilustrată de-a lungul timpului la noi, dar şi aiurea. Dsa este un excelent internist şi, totodată, un cercetător cu descoperiri recunoscute în ecocardiografie („Ecoseptograma“, Ed. Viaţa Medicală Românească, 2005), preocupări niciodată „trădate“ pentru cealaltă vocaţie, de poet, eseist şi prozator, devenită publică, din motive care ţineau de „dosar“, abia după 1989. (...)
Care îndeletnicire nu constituie, cum greşit s-ar putea crede, un hobby pentru ocuparea timpului liber. Astfel, în 1991, a debutat cu versuri (� Publicitate �Dulce revoltă“, Ed. Burnas), apoi a „comis“ excelentul volum de proză scurtă „Maica Genica şi «Epoca de Aur»“ (Ed. Teleormanul liber, 1997), iar din 2000 vede lumina tiparului „serialul“ de eseuri/jurnale, inaugurat la Ed. Teleormanul („Blasfemii la gura sobei“, 2000) şi continuat la Editura Viaţa Medicală Românească („Cultul sufertaşului“, 2001; „Despotismul inocenţei“, 2004; „Dumnezeu şi praful de puşcă“, 2009).
În 2010, ne surprinde cu „romanul-eseu“: DIALOGURILE ANONIMILOR, subintitulat „Mic tratat de lehamite“ (Ed. Euro-Vida M), carte original concepută, stilistic – fără reproş, o scriere însă greu încadrabilă într-o specie/gen, „ceva“ între text de proză scurtă, memorialistică, însemnări ţinând de literatura subiectivă, eseu şi mai puţin, poate, „roman“. Un soi de „jurnal“ (nedatat, dar situându-se temporal în anii postcedembrişti), fără exhibarea encomiastică a propriei persoane şi, într-o bună măsură, un documentar de etică a cotidianului. (...) Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Lucian Paraschivescu răspunde, prin cele două laturi ale activităţii sale profesional-creative, criteriilor i