Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E posibilă suprimarea muzicii, a cuvântului, în contextul primei democraţii europeane ?

Publicat in Adevarul, marți 18 iunie 2013 ·

Greu de crezut, greu de acceptat! Prima orchestră simfonică a Greciei a fost desfiinţată în urma unui decret guvernamental! Este unul dintre ansamblurile orchestrale cele mai importante ale zonei sud-este europene, una dintre orchestrele reprezentative ale spaţiului cultural al continentului nostru.

Un cataclism naţional?

La Atena, suprimarea Radioului, a Televiziunii publice a echivalat cu un veritabil cataclism la nivelul conştiinţei unei naţiuni. Şi nu numai la acest nivel. Este o tragedie de care sunt conştienţi o parte importantă a naţiunii elene. Săptămâna trecută Orchestra Simfonică Naţională, Ansamblul de Muzică Contemporană şi Corul instituţiei şi-au încetat activitatea. Protestele angajaţilor, ale populaţiei, nu spun totul. Faptul se petrece în Europa, în ţara în care democraţia a înflorit cu peste două mii de ani în urmă, în valorile fundamentale, de asemenea simbolice, ale acesteia. Indiferent care ar fi motivaţiile sau aspectele conjuncturale, suprimarea la Atena a liberei circulaţii a valorilor culturale, a muzicii, a cuvântului, reprezintă un grav prejudiciu adus însăşi ideii de libertate, prejudiciu adus familiei celei mari a Europei, familie pe care o mai considerăm a fi Europa cea unită. Unită? Pentru care valori? Pentru care idealuri?

Au fost puse în pericol fundamentele democraţiei…

Cu peste două mii de ani în urmă, în Agora ateniană, Socrate a fost primul care a vorbit despre libertate drept un atribut esenţial al fiinţei umane.

Infiinţată în primele decenii ale secolului trecut, Orchestra Simfonică Naţională a Greciei a jucat un rol covârşitor în opera de culturalizare a unui important segment al populaţiei elene; a avut un rol important în depăşirea aspectului regional al culturii muzicale a ţării, iar aceasta prin promovarea unor funcţionalităţi moderne, europene, ale instituţiei Radiodifuziunii şi Televiziunii pu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 58 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 16 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°