Cristian Sima a dat o ţeapă perfectă unor milionari care se ascund în spatele societăţilor fantomă. În schimbul banilor, afaceriştii nu au mai primit nimic Sursa: EVZ
Afacerile cu firme fantomă se întorc împotriva milionarilor din România. Brokerul- fugar, Cristian Sima (51 de ani), a dat o ţeapă unui off-shore cipriot cu o lună înainte de a dispărea. Astfel, amănunte inedite ies la iveală despre un împrumut de 1.760.000 de lei, aproximativ 400.000 de euro, luat de Cristian Sima de la societatea Tatika Investments Limited din Nicosia (Cipru), în două procese deschise la Bucureşti. În ultimii trei ani, presa a dezvăluit că în spatele acestei societăţi s-ar afla oamenii de afaceri Puiu Popoviciu, Nicolae Badea şi Radu Dimofte.
Ameninţările cu moartea
Într-un mesaj trimis judecătorilor, la data de 4 noiembrie 2012, Cristian Sima se dă victimă: „Subsemnatul mă aflu în Islanda întrucât am fost nevoit să părăsesc temporar România, urmare a ameninţărilor cu moartea primite din partea reclamantului Tatika Investments LTD”. Cristian Sima: "Nu mă consider un escroc. Am spus doar adevărul"
Potrivit dosarului de la Judecătorie, Cristian Sima a semnat un contract de împrumut, pe data de 23 august 2012, cu off-shore-ul cipriot pentru suma de 1.760.000 de lei. Actul parafat are denumirea de „contract de finanţare”, iar brokerul s-a angajat să returneze suma împrumutată la data de 22 martie 2013, plus o dobândă anuală de 15%. Drept gaj, el a promis că va pune două apartamente din Calea Dorobanţilor, unul cu patru camere şi unul cu o singură cameră. „Ciprioţii” au virat banii în două tranşe: la data de 23 august 2012- 760.000 de lei, iar la 27 august 2012 - 222.791 de euro.
A „uitat” de ipotecă
După ce a primit banii, Cristian Sima a „uitat” săşi pună imobilele sub ipotecă, în favoarea Tatika Investments. Disperaţi să nu piardă banii, afaceriştii din