Armata siriană a pătruns miercuri dimineaţa cu tancuri în cartierul Salahedin, controlat de rebeli, la Alep, unde aveau loc confruntări armate foarte violente, a anunţat un comandant local al Armatei Siriene Libere (ASL, rebeli), citat de AFP, relatează Mediafax.
"Forţele regimului au avansat până pe strada al-Malaab cu tancuri şi vehicule blindate, iar în prezent în această zonă se desfăşoară lupte feroce", a declarat Wassil Ayub, comandantul Brigăzii Nur al-Haq.
"Pătrunderea s-a făcut dinspre vest spre est, prin cartierul Hamdaniya", a precizat el.
Întrebat despre amploarea acestei avansări, Ayub a răspuns că "militarii regimului sunt prezenţi în cel puţin 15% din cartier".
"Este vorba despre luptele cele mai feroce purtate în jurul cartierului şi pe anumite străzi din Salahedin" de la începutul confruntărilor armate purtate de rebeli şi forţele guvernamentale la Alep, la 20 iulie, potrivit organizaţiei nonguvernamentale (ONG) Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul la Londra.
Armata siriană a pătruns miercuri dimineaţa cu tancuri în cartierul Salahedin, controlat de rebeli, la Alep, unde aveau loc confruntări armate foarte violente, a anunţat un comandant local al Armatei Siriene Libere (ASL, rebeli), citat de AFP, relatează Mediafax.
"Forţele regimului au avansat până pe strada al-Malaab cu tancuri şi vehicule blindate, iar în prezent în această zonă se desfăşoară lupte feroce", a declarat Wassil Ayub, comandantul Brigăzii Nur al-Haq.
"Pătrunderea s-a făcut dinspre vest spre est, prin cartierul Hamdaniya", a precizat el.
Întrebat despre amploarea acestei avansări, Ayub a răspuns că "militarii regimului sunt prezenţi în cel puţin 15% din cartier".
"Este vorba despre luptele cele mai feroce purtate în jurul cartierului şi pe anumite străzi din Salahedin" de la începutul confruntărilor armate purtate