Anul trecut a fost pentru Treichl cel mai greu din cei aproape 15 de când conduce Erste, dincolo de dificultăţile legate de business, în special din Ungaria şi România, el devenind ţinta unor acuzaţii de manipulare a pieţei - dovedite în final nefondate -, şi fiind nevoit să returneze o parte din bonusul pe 2010 ca urmare a reevaluării situaţiei financiare a băncii.
Totuşi, remuneraţia sa totală pe anul trecut a însumat circa 2,2 mil. euro datorită adăugării la salariu a sumei de circa 490 mil. euro - componentă a unui program de stimulare a managementului băncii pe termen lung.
Înainte de izbucnirea crizei financiare internaţionale şeful Erste îşi făcuse un renume de cel mai bine plătit bancher austriac, mai ales după ce pentru 2007 îşi dezvăluise în raportul anual al băncii un câştig spectaculos de peste 4,4 milioane de euro care includea o recompensă substanţială pentru succesul tranzacţiei de preluare a BCR, cea mai mare bancă românească. Cinci ani mai târziu, aceeaşi bancă este o mare sursă de griji pentru Treichl, care tocmai a făcut schimbări majore în echipa de top management de la Bucureşti în încercarea de consolidare a businessului.
În 2008 Treichl obţinea un alt câştig consistent, de 3,3 mil. euro, fiind premiat pentru depăşirea pragului de 1 mld. euro la profitul net al Erste Group pe 2007.
În 2009, câştigul bancherului s-a înjumătăţit în urma renunţării la bonusul de performanţă pentru 2008, decizia fiind luată la nivelul întregului board executiv în contextul creat de criză.
Pentru Treichl bonusul anual poate ajunge la maximum 200% din salariul brut anual, însă condiţiile de acordare a acestuia au fost înăsprite de la începutul crizei, fiind introduse inclusiv criterii legate de nivelul capitalului şi de gradul de acoperire a creditelor neperformante - două dintre problemele arzătoare ale industriei bancare în ultimi