„În condiţiile rectificării, de şase mii de miliarde de lei vechi, doamna ministru ar trebui să urmeze exemplul domnului Miclea, pentru că nu mai are 6% din PIB. E păcat de expertiza dumneaei pentru că e nevoită să gestioneze un sistem în condiţii de criză, când totul se duce de râpă. Nu cred că merită să facem grevă, pentru că tot din buzunarul nostru s-ar lua”, Răzvan Bobulescu, preşedintele Alma Mater
„I-am prezentat preşedintelui nemulţumirile noastre pe care, oricum, le ştia. Probabil că la sfârşitul săptămânii, referendumul ne va arăta nivelul deciziei colegilor noştri. Şansele de majorare a salariilor anul acesta sunt aproape zero. Suntem solicitaţi să dăm dovadă de reformă băgată mai mult pe conştiinţă”, Teodor Fârţonea, preşedintele executiv al Federaţiei Educaţiei Naţionale
„Am venit cu speranţe şi plecăm fără speranţe. Am discutat trei probleme: legea salarizării, care nu se mai acordă, rectificarea negativă, care înseamnă o curbă de sacrificiu pentru salariaţii din învăţământ şi imposibilitatea de a lucra la o lege unică a salarizării din cauza bugetarilor de lux din Justiţie, Armată şi Interne. Ne gândim să nu mai participăm la colaborarea unei legi din moment ce există două categorii: bogaţii şi săracii. Mesajul preşedintelui a fost unul constructiv, dar fără speranţă. În aceste condiţii, federaţia noastră, care are 190.000 de membri, aşteaptă definitivarea referendumului, astfel încât să stabilim formele de protest şi calendarul acestora”, Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ . (R.F.)
„În condiţiile rectificării, de şase mii de miliarde de lei vechi, doamna ministru ar trebui să urmeze exemplul domnului Miclea, pentru că nu mai are 6% din PIB. E păcat de expertiza dumneaei pentru că e nevoită să gestioneze un sistem în condiţii de criză, când totul se duce de râpă. Nu cred că merită să facem grevă