Nea Vasile era camionagiu la o mica statie de betoane de pe Valea Oltului, de unde fura de dimineata pana seara cam tot ce-i pica in mana: nisip, pietris, criblura, balast, adica tot ce scotea draglina din ape. Inainte de 89, oamenii isi construiau casele cu materiale furate te miri de unde. Ati vazut chederele de autobuz care inchid balcoanele blocurilor comuniste din Suceava, Bacau, Valcea sau aiurea? V-ati intrebat de ce toti oamenii dintr-un bloc si-au inchis balcoul folosind chedere? Se gaseau in magazin sau le "faceau rost" de la intreprinderea de transport locala?
Ei, cand era vorba de construit sau renovat o casa, nimeni nu se obosea sa dea o fuga la Cooperativa sau la Gospodarul, variantele comuniste de Bricostor sau Horbach. Oricum nu gaseau mare lucru. Tara intreaga era un mare mall in care oamenii "se descurcau" si "faceau rost". Nea Vasile era, asadar, un umil angajat in "departamentul materiale de constructie" al marelui mall comunist.
Nea Vasile avea un sef, care fura cot la cot cu angajatii sai. Nu chiar cu toti. Se mai gasea ici colo cate unul cinstit sau activist fanatic. Seful era pe cai mari. Avea un frate mare in PCR, care-l ajuta sa ramana sef pe viata. Dispunea, cum ar veni, de un vast sistem de relatii. Daca nea Vasile avea nevoie de ceva, de buletin de oras sau o aprobare de constructie, seful aranja. Costa ceva, dar rezolva orice. Vorbea cu fratele si tot ce parea imposibil sa facea pentru cateva sute. Nea Vasile era obligat uneori sa-si serveasca seful, care avea desigur un alai de cumnati, veri, nepoti. Cu totii isi construiau case si aveau nevoie de nisip, ciment, pietris si ce mai fura nea Vasile din statia de betoane. Atunci, nea Vasile nu mai baga ciubucul in buzunar, lucra pe gratis.
Nu chiar degeaba. Uneori nea Vasile era denuntat de cate un coleg pizmas, ros de invidie ca nu poate fura cat el sau
