Cezar va reprezenta Romania la concursul Eurovision, care va avea loc anul acesta la Malmo, in Suedia. Piesa cu care tara noastra va intra in concurs, "It's my life", compusa de Cristian Faur, este castigatoarea finalei selectiei nationale Eurovision 2013, care s-a desfasurat sambata seara la TVR.
"It's my life" a fost desemnata castigatoare in baza notelor primite de la un juriu de specialisti si prin televoting, fiecare cantarind cate 50%. Melodia cantata de Cezar, supranumit “Cezar the Voice”, a obtinut un total de 20 de puncte.
Dupa doua semifinale si finala de la TVR de sambata, lupta s-a dat intre Cezar, Luminita Anghel, Electric Fence si trupa lui Robert Turcescu, Casa Presei. In urma adunarii punctajelor primite de melodii de la juriu si de la telespectatori, clasamentul a fost urmatorul: Cezar (20 de puncte), Electric Fence (19 puncte) si Luminita Anghel (18 puncte).
Concursul Eurovision se va desfasura pe 18 mai, insa Romania, pentru a lua parte la acesta, va trebui sa fie printre castigatorii semifinalei din 16 mai.
Romania la Eurovision 2013: Cezar si "It's my life"