Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Mihaiu: Turismul de masă este toxic în Delta Dunării

Publicat in Romania Libera, duminică 9 octombrie 2011 ·

Liviu Mihaiu, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, susţine că că turismul de masă în rezervaţia Delta Dunării este la fel de toxic ca orice activitate industrială, de aceea locuitorii din comunităţile deltaice trebuie să înveţe să practice ecoturismul.

„Ecoturismul este unica formă de turism pe care, în mod recurent demonstrat, o poate practica omul în mijlocul unei rezervaţii. Aşa se întâmplă în toată lumea civilizată şi asta sunt convins că ar trebui legiferat în viitorul apropiat pentru Delta Dunării sau alte biosfere şi parcuri naţionale. Ecoturismul înseamnă nu numai nişte criterii respectabile, ci şi un număr de turişti limitat pe unitatea de suprafaţă, pe motiv că asigură suportabilitatea ecositemelor vizitate. De aceea cred că turismul de masă este la fel de toxic ca orice activitate industrială în sânul unui organsim viu care respiră şi trăieşte odată cu noi", a declarat Liviu Mihaiu, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta.

Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta a organizat în perioada 7-8 octombrie 2011, la Sulina, un curs pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în domeniul ecoturismului, destinat locuitorilor din Delta Dunării. Cursul face parte din proiectul Afaceri eco în Delta Dunării, susţinut de Petrom.

Scopul acestei sesiuni de formare a fost familiarizarea celor 27 de participanţi cu toate aspectele realizării unor proiecte ecoturistice şi formarea profesională a locuitorilor Deltei Dunării în vederea dezvoltării locale durabile, prin armonizarea intereselor economice cu obiectivele de conservare şi protejare a biodiversităţii.

„Dezvoltarea spiritului antreprenorial şi identificarea unor afaceri sustenabile într-o zonă cum este Delta Dunării este, din punctul nostru de vedere, o soluţie de dezvoltare pe termen lung. Sper din tot sufletul ca oamenii care beneficiază de acest proiect să găsească în a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum o ora
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 2 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum o ora
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Ciolacu, despre propunerea de a da Ucrainei un sistem Patriot: Dacă un sistem acoperă şi parte din Ucraina nu înseamnă că nu mai acoperă România / Sunt ferm convins că decizia nu va fi de a slăbi siguranţa României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri seară, în legătură cu propunerea ca România să ofere Ucrainei un sistem Patriot că, dacă un astfel de sistem acoperă parte din Ucraina, nu înseamnă că nu mai acoperă şi ţara noastră. El a precizat că este

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum o ora
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Cod galben de furtună în vestul țării. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 3 ore
< p> Adminsitrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben, pe termen scurt, care anunță „descărcări electrice, averse care vor acumula peste 20…25 l/mp, intensificări ale vântului, posibil grindină de mici dimensiuni”. Sunt vizate

Juriul începe deliberările în procesul penal al lui Trump pentru tăinuirea banilor

Mediafax acum 59 minute
Era departe de a fi sigur cât timp le-ar putea lua juraţilor să ajungă la un verdict în primul proces penal al unui preşedinte american. Trump, în vârstă de 77 de ani, este acuzat că a falsificat documente de afaceri pentru a ascunde o plată de bani

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 6 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/20°
joi

14°/20°
vin.

16°/24°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°