Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agentii imobiliari cer amanarea impunerii certificarii energetice a locuintelor

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 decembrie 2009 ·

Asociatia Romana a Agentiilor Imobiliare (ARAI) considera ca legea care impune existenta certificatului energetic la incheierea tranzactiilor imobiliare va fi greu de aplicat de la 1 ianuarie 2010 si solicita amanarea implementarii pentru semestrul al doilea a anului viitor, informeaza Mediafax.

"Numarul auditorilor energetici este foarte mic, in unele judete ei lipsind cu desavarsire, iar activitatea de certificare este destul de laborioasa, fapt ce contribuie la obtinerea dificila a acestor certificate, cu un consum mare de timp si costuri ridicate. Propunem autoritatilor competente, in special Ministerului Dezvoltarii si Locuintelor, amanarea termenului de punere in aplicare a OUG/2009, cel putin pana in semestrul II al anului 2010, timp in care sa se creeze premisele tehnice si operationale de aplicare eficienta a acestei ordonante", se arata intr-un comunicat al ARAI.

Potrivit legii, incepand cu 1 decembrie 2010, la incheierea oricarui contract de vanzare - cumparare sau inchiriere pentru cladirile de locuit familiale si apartamentele din ansamblurile de locuinte va fi obligatorie prezentarea unui certificat de performanta energetica a cladirii. Dupa intrarea in vigoare a acestei reglementari, tranzactiile comerciale imobiliare nu se vor mai putea efectua in lipsa atestatului.

Reprezentantii agentiilor imobiliare considera ca inainte de aplicarea legii este necesara elaborarea si autorizarea de metodologii computerizate eficiente si rapide de certificare, cresterea numarului auditorilor energetici, precum si realizarea unei baze de date cu indicii tehnici standardizati necesari certificarii, pentru imobilele rezidentiale situate in blocurile construite intre anii 1960-1990, care au o pondere importanta in fondul locativ din Romania.

In acest context, vor fi mai ales afectate tranzactiile cu locuinte vechi, cele noi, co

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum o ora
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 58 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Rompetrol Rafinare a finalizat revizia generală a rafinăriei Petromidia Năvodari

Ziua Constanta acum 31 minute
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanță, recertificare și mo

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum 30 minute
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum o ora
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum 2 ore
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 - 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 - 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpi

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°