Un tir încărcat cu materiale neferoase s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţă, la intrarea pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre Bucureşti, traficul în zonă fiind reluat, sâmbătă la prânz, după ce autotrenul a fost îndepărtat de pe carosabil, scrie Mediafax.
Potrivit şefului Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Poliţiei Rutiere Constanţa, Constantin Bădângă, tir-ul s-a răsturnat pe carosabil, în zona Cernavodă, înainte de intrarea pe autostradă, fără a exista victime în urma accidentului.
Comisarul Constantin Bădângă a declarat că în zona unde s-a răsturnat tir-ul a fost trimisă o macara, care a reuşit să repună autotrenul pe roţi.
De asemenea, la locul incidentului a ajuns şi o autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al judeţului Constanţa care a asigurat măsurile de protecţie împotriva incendiilor, iar după îndepărtarea autotrenului a curăţat carosabilul.
"Pe durata operaţiunii, traficul pe DN 22C, în zona respectivă, a fost blocat, timp de câteva zeci de minute, însă circulaţia s-a desfăşurat fără probleme deosebite, fiind deviată prin Cernavodă", a declarat comisarul Constantin Bădângă.
El a precizat că, în prezent, circulaţia rutieră spre mare se desfăşoară normal, fără creşteri ale valorilor de trafic obişnuite pentru un weekend de vară.
În acest weeek-end, peste 125.000 de turişti se află pe litoralul românesc, hotelierii aşteptându-se ca numărul acestora să mai crească cu câteva mii.
Un tir încărcat cu materiale neferoase s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţă, la intrarea pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre Bucureşti, traficul în zonă fiind reluat, sâmbătă la prânz, după ce autotrenul a fost îndepărtat de pe carosabil, scrie Mediafax.
Potrivit şefului Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Poliţiei Rutiere Constanţa, Constantin Bădângă, tir-ul s-a răsturnat pe carosabil, în zona C