Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, l-a informat pe premierul Victor Ponta că va transmite autorităţilor franceze, prin canale diplomatice, că obiectivele din Parteneriatul strategic dintre cele două ţări, inclusiv sprijinul Franţei în aderarea României la Schengen, se susţin "prin reciprocitate", transmite Mediafax.
"Am transmis deja şi voi transmite colegilor francezi pe canale diplomatice faptul că ceea ce am stabilit în Parteneriatul strategic şi foaiade parcurs pe care aţi semnat-o cu premierul francez la Paris, în urmă cu câteva luni, unde este inclus un obiectiv comun asumat de ambele părţi, sprijinirea de către Franţa a demersurilor României pentru aderarea la spaţiul Schengen, şi unde sunt şi alte obiective politice, strategice, economice, culturale extrem de importante, un astfel de Parteneriat strategic se susţine prin reciprocitate. Dacă nu există reciprocitate, atunci este bine să primim pe canale oficiale, şi nu prin intermediul mass-media, din partea Guvernului francez această concluzie", i-a spus Corlăţean lui Ponta, în şedinţa de guvern.
Atât ministrul, cât şi premierul au susţinut că România a îndeplinit condiţiile pentru aderarea la Schengen.
Citeşte şi Preşedintele Estoniei asigură că ţara sa e angajată ferm pentru aderarea României la Schengen
"Ne-am făcut toate lecţiile, şi pe siguranţa frontierelor, şi pe MCV - probabil că va fi bine şi de aia trebuie amânat, dacă era ceva rău, venea mai repede. Noile poveşti care apar acum cu romii nu au nicio legătură, romii sunt acolo şi dacă nu intrăm în Schengen. Avem o obligaţie, care nu are legătură cu Schengen, legată de strategia de integrare a romilor, dar nu doar a romilor, nu vreau să vorbim doar despre ei, ci despre românii care comit diverse fapte, fie penale, fie administrative, în Uniunea Europeană şi faţă de care sunt foarte hotărât în perioada următoare să luăm nişt