Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borbely: Alegătorii trebuie să înţeleagă ce pericol mare reprezintă cele două partiduleţe maghiare

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 29 septembrie 2012 ·

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, sâmbătă, la Zalău, după încheierea CRU al Uniunii, că alegătorii trebuie să înţeleagă ce pericol mare reprezintă "cele două partiduleţe maghiare", referindu-se la PCM şi PPMT, care ştiu că nu au şanse, potrivit Mediafax.

Borbely a declarat, presei, după încheierea Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR, că Uniunea trebuie să depăşească pragul de 5 la sută pentru accederea în Parlament, pentru că altfel nu va putea reprezenta interesele comunităţii maghiare.

"Strategia e simplă, să câştigăm alegerile, pragul de 5 la sută este foarte important. Dacă nu-l depăşim, nu vom putea reprezenta interesele maghiarilor. Alegătorii trebuie să înţeleagă cât de mare este pericolul pe care îl reprezintă aceste două partiduleţe maghiare (PCM şi PPMT - n.r.), care ştiu că nu vor câştiga, ştiu că nu au nicio şansă, dar vor să ia doar voturi de la noi. Acest lucru sper că va fi convingător, astfel să nu primească voturi sau să primească cât mai puţine. Ne aşteaptă patru ani grei, va trebui să arătăm cât de uniţi suntem", a spus Borbely.

Acesta a adăugat că UDMR are un program care poate fi bază pentru negociere, dar deocamdată nu face alianţe "decât cu alegătorii".

"Celelalte două partide slujesc alte interese decât cele ale comunităţii maghiare", a afirmat vicepreşedintele politic al UDMR.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a manifestat, după terminarea CRU, speranţa ca la alegerile parlamentare din 9 decembrie Uniunea să nu fie afectată de voturile date de electorat celorlalte partide maghiare.

Kelemen a declarat că UDMR trebuie să se gândească la problemele cetăţenilor şi nu la cele două partide maghiare, "care dintr-o aventură politică vor să pună candidaţi acolo unde există un electorat maghiar".

"Vrem la alegeri să maximizăm voturile şi mandatele în v

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum o ora
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 3 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

UE va extinde gama de contravenții pentru care pot fi amendați șoferii străini din alte state membre/ Va fi mai ușoară urmărirea amenzilor și obligarea șoferilor să plătească

G4Media acum o ora
În ultima sesiune de vot din această legislatură, în aprilie, Parlamentul European a adoptat noi norme pentru a se asigura că șoferii care încalcă regulile de circulație locale într-un alt stat membru al UE sunt găsiți și amendați, scrie The Local.

VIDEO Ruşii continuă ofensiva în Harkov: Zeci de aşezări ucrainene sunt sub focul artileriei inamice, 6.000 de persoane au fost evacuate, zeci de kilometri pătraţi au fost cuceriţi în doar câteva zile

HotNews acum 31 minute
Aproximativ 30 de localităţi din nord-estul Ucrainei sunt sub tirul armatei ruse, care îşi continuă noua ofensivă în regiunea Harkov, unde a cucerit zeci de kilometri pătraţi în doar câteva zile şi de unde au fost evacuate în jur de 6.000 de persoan

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 7 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 5 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 4 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum o ora
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

8°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°