Degeaba se tot caznesc fel de fel de soprane specializate in arii si incontinente vuieli antibasesciene cu tot dinadinsul sa ne convinga ca summitul NATO de la Bucuresti a fost un esec. Oricit poate romanul inghiti minciuna si poate face din verde, rosu � sau invers �, nici vorba de esec. Daca n-a fost, n-a fost si pace. Am avut ca oaspeti in urbea lui Bucur si Videanu pe cei mai importanti lideri politici ai lumii. Am avut la Bucuresti centrul de comanda al Organizatiei Nord-Atlantice.
Am avut la Bucuresti citeva valize nucleare, nu stim sigur cite. Oricum am suci lucrurile, SUA, Rusia si NATO � chiar in ordinea propusa de noi � rasucesc problemele strategice ale omenirii. Ne place sau nu sa recunoastem, din motive de dusmaneli personale sau idiosincrazii de partid, asta este alta caciula. Oricit de mari puteri regionale se dovedesc unii actanti zonali precum China, Japonia, Brazilia, India sau Pakistanul � acestea din urma ca puteri nucleare, totusi, dincolo de PIB sau alti coeficienti economico-financiari �, ele nu intra in zona decizionala preconizata mai inainte. Iar faptul ca Romania este deja membra deplina in aceste selecte conclavuri si poate avea acces la dezbateri, cit si la luarea deciziilor ar trebui sa ne faca, totusi, realisti si constienti. De importanta acestei prezente.
Romania a fost mai vizibila ca oricind in lume in aceste zile. S-a pomenit numele ei unde nu te astepti si unde ne-am astepta mai putin. Este foarte bine. Dincolo de tinjelile noastre punctuale � anularea vizelor de intrare in SUA sau tragicul caz Teo Peter, unde nu americanii sint de vina ca am semnat niste acorduri care sint asa cum sint � sau de fasoanele noastre imperative (excesul de zel nu este niciodata recomandat) in a face pe placul unuia sau al altuia dintre partenerii nostri.
Avem de cistigat, evident, de pe urma prezentei
