Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Trupa Legion a împlinit 15 ani

Publicat in Adevarul, vineri 2 octombrie 2009 ·

Membrii trupei Legion le promit fanilor show-uri pe cinste. Legion va susţine, la acest sfârşit de săptămână, două concerte în Satu Mare şi Baia Mare, cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate.

Veteranii scenei power-hardcore din România, maramureşenii de la Legion, vor aniversa 15 ani de la înfiinţare, săptămâna aceasta. Stauder Rudolf – voce, Otto Ullmann – chitară, Csaba Szollosy – bass şi Cosmin Cadar, cam asta înseamnă trupa Legion. Cu ocazia aniversării, băieţii de la Legion vor susţine două concerte la sfârşitul acestei săptămâni: în Satu Mare şi Baia Mare. Cel de la Satu Mare va avea loc în 3 octombrie, la Casa de Cultură, de la ora 20.00, iar în Baia Mare trupa Legion urmând să concerteze în 4 octombrie, la Club Evolution, începând cu ora 19.00, intrarea fiind liberă. „Am realizat multe şi vrem să facem şi mai multe mai ales pentru cei care ne apreciază muzica. Pentru ei organizăm acest concert aniversar”, spune Otto Ullmann, chitaristul formaţiei Legion.

Un „La mulţi ani” le vor spune şi băieţii de la Smog, Ultimu’ Nivel, Dirty Shirt şi Stopyt din Ungaria, trupe care vor urca pe scenă pe timpul celor două concerte. În cadrul celor două concerte, trupa care este aniversată va lansa două CD-uri: „Legion 15 ani” care va cuprinde câte două piese semnate de formaţiile care participă la cele două concerte şi „Legion – Demology”, albumul fiind de fapt o reeditare a primelor două demouri lansate de Legion: „Lista Neagră” şi „Rezistă”.

Scurt istoric discografic

Dacă în 1999 albumul de debut „Marfă” al trupei Legion a fost printre primele realizări în stilul power-hardcore pe plan autohton, noul album, intitulat „Black Underground” şi lansat în luna aprilie 2009, se doreşte a fi un pas firesc înainte, nu numai pentru Legion, ci şi pentru scena metal românească în general. „Black Underground” propune o muzică agresivă şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 44 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 47 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum o ora
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°