Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sud-estul, sub ameninţarea codurilor portocalii

Publicat in Romania Libera, luni 13 februarie 2012 ·

Ieri, în aşteptarea unei noi înrăutăţiri a vremii, autorităţile gălăţene aveau sub control situaţia din judeţ. ANM avertizase că începând cu duminică seara, ora 18.00, în sud-estul ţării va urma un interval de 16 ore de cod galben de ninsoare şi vânt în rafală, urmat de alte 26 de ore de cod portocaliu pentru ninsoare şi viscol. De duminică până luni era estimată o creştere medie a stratului de zăpadă cu 15 cm, de luni până marţi urmând să se mai depună alţi 30 cm de zăpadă. Ieri la prânz, cu câteva ore înainte de ora estimată de ANM pentru instaurarea codului galben, începuse deja o ninsoare cu fulgi mărunţi.

Înrăutăţirea vremii ameninţă în special zonele de deal din nordul şi centrul judeţului Galaţi, unde principalul efect al ninsorii viscolite este blocarea drumurilor şi implicit izolarea unor localităţi. În ultimele zile, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Eugen Chebac a coordonat personal operaţiunile de deszăpezire, iar sâmbătă mai existau patru cătune izolate, satul Hânceşti din comuna Buciumeni, satul Aldeşti din comuna Bereşti-Meria, satul Vădeni din comuna Cavadineşti şi satul Lupele din comuna Pechea. „Acţionăm cu 19 utilaje pentru deblocarea acestor cătune. În rest, toate drumurile judeţene principale sunt deschise, unele pe un singur fir pentru că zăpada este şi de 3 metri. Fiecare comunitate din judeţul Galaţi, cu excepţia celor 4 sate, are câte o arteră de comunicaţii deschisă", declara sâmbătă preşedintele CJ Galaţi.

Situaţia cea mai dificilă a fost înregistrată în zona localităţii Buciumeni, unde nu mai puteau fi folosite frezele pentru deszăpezirea drumului, din cauză că stratul de zăpadă de peste 2,5 metri îngheţase pe o lungime de 4 km. Eşuaseră şi încercările de a sparge crusta groasă de gheaţă cu un buldoexcavator şi cu o wollă. Situaţia devenise disperată, pentru că echipele de intervenţie trebuiau să ajungă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum 46 minute
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum o ora
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 3 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum o ora
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Sute de persoane şi zeci de maşini căutate, descoperite prin Sistemul Informatic Schengen

Mediafax acum 2 ore
Conform Poliţiei Române, în perioada 24 – 30 mai 2024, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 685 de persoane, 59 de autovehicule şi 32 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistem

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum o ora
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 4 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 3 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 4 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°