Efectele deciziei prin care managerii de spitale care au înregistrat datorii timp de trei luni consecutiv încep să se vadă. După evaluarea trimestrială făcută de Ministerul Sănătăţii la nivelul managementului spitalelor, cinci unităţi sanitare au înregistrat arierate. Prin urmare, un manager de spital a fost demis, alţi doi şi-au depus demisia, ceilalţi fiind în procedură de reevaluare.
Potrivit unui comunicat de presă, în urma analizelor şi evaluărilor trimestriale ale managerilor unităţilor sanitare cu paturi din subordinea MS, s-a constatat că cinci dintre aceştia au înregistrat arierate, timp de trei luni consecutiv: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Spitalul CFR Constanţa, Spitalul Clinic CF Iaşi, Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon Focşani şi Spitalul Comunal Vidra.
„Ministrul Sănătăţii a semnat ordinul de demitere a managerului Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon Focşani, ca urmare a înregistrării de datorii către furnizorii de bunuri şi servicii timp de trei luni consecutiv. Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj şi-a depus demisia din luna august 2013, spitalul fiind condus de un manager interimar până în luna octombrie 2013. De asemenea, managerul Spitalului Comunal Vidra şi-a depus demisia, iar, în prezent, se află în procedură de reevaluare managerii de la Spitalul CFR Constanţa şi Spitalul Clinic CF Iaşi ale căror arierate au fost reeşalonate, conform deciziilor emise de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene”, se arată în document.
Conform Legii nr. 194/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, contractul de management şi, respectiv, contractul de administrare încetează „în cazul existenţei a 3 luni consecutive de plăţi restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor , conform prevederilor