Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crizele economice nu se scriu la indigo

Publicat in Adevarul, luni 9 august 2010 · ·

Istoria se repetă? Vom trăi la indigo Marea Depresie a anilor ’30? Până la sfârşitul anului trecut, răspunsul ar fi fost afirmativ. Prezentul schimbă perspectiva.Lumea a învăţat din erorile făcute de liderii politici în timpul Marii Depresii. În actuala criză, măsurile luate la timp au rupt analogia cu trecutul.

Dacă ar fi să explicăm într-un singur cuvânt de ce Marea Depresie şi Actuala Criză nu sunt identice am putea spune simplu: Bernanke. Fostul profesor universitar de la Priceton şi-a dedicat cea mai mare parte a carierei academice studiului Marii Depresii. Guvernator încă din 2006, Ben Bernanke a intrat cu adevărat în istorie abia când a schimbat radical politica Rezervei Federale Americane reuşind să evite deflaţia şi căderea succesivă a instituţiilor financiare, loviturile de graţie care, în anii '30, au făcut ca recesiunea economică să se transforme în Marea Depresie.

Desigur, în primii doi ani ai Actualei Crize, puteai jura că istoria se repetă. Cele două crize veneau după lungi perioade de creştere economică bazată pe consum. Atunci ca şi acum, criza a debutat cu panica bursieră şi falimente bancare, fiind urmată de scăderea producţiei industriale şi de creşterea şomajului. Acum, la jumătatea anului 2010, simţind efectele politicilor economice luate peste tot în lume, cele două crize nu mai par gemene.

În Actuala Criză, Statele Unite au pompat bani în economie, au evitat scăderea dramatică a preţurilor şi au încurajat comerţul internaţional. În timpul Marii Depresii, măsurile au fost cu totul altele, iar rezultatul a adâncit şi agravat atât de mult climatul economic global, încât a favorizat izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Încă de la jumătatea anului 1930, Statele Unite adoptau legea Smoot-Hawley care ridica tarifele vamale la produsele agricole şi la multe din cele industriale până la niveluri pe care istoria nu le mai înreg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

News.ro acum 37 minute
Compania Naţională ,,Poşta Română” anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, este virată către Compania Naţională ,,Poşta Română” suma de 1.961.165 mii

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum 24 minute
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum o ora
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 3 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Cum vrea Bode să ne aducă în dictatură

NapocaNews acum o ora
PL-X nr 776/2023 acesta este numărul propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ordinii și siguranței publice. Propunerea legislativă a venit din partea a 12 deputați PNL în frunte cu inteligentul electr

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

17°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°