Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principalul suspect al jafului din Pasul Gutâi e campion la evadări în Europa

Publicat in Adevarul, joi 28 ianuarie 2010 ·

Băimăreanul Ioan Ursuţ (51 de ani) a evadat de trei ori din din închisori suedeze şi odată dintr-una italiană. Ultima oară, el a locuit în Italia, la Livorno, unde a lucrat la o biserică. Ursuţ şi un italian de 33 de ani, Massimo Loddo, au fost arestaţi pentru jaful din Pasul Gutâi.

Ursuţ a fugit în 1983 în Italia, iar în anul 1984 a fost condamnat la 18 ani de închisoare, după ce, alături de un al român, l-a ucis la Cuneo, lângă Verona, pe un traficant de ţigări.

În 1984, a fugit în Suedia, unde a cerut, fără succes, azil politic. Doi ani mai târziu, la Helsingborg, trei români au fost găsiţi ucişi. Ursuţ a recunoscut că fost în apartamentul unuia dintre ei, iar ulterior chiar că l-ar fi ucis. În cele din urmă, nu a primit nicio candamnare pentru această faptă. În schimb, în luna iunie a aceluiaşi an, a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare pentru posesie ilegală de armă şi intenţie de jaf. În decembrie a fost condamnat la doi ani şi trei luni închisoare pentru înşelăciune şi uz de fals.

A săpat prin peretele celulei

În 1988 a reuşit să evadeze prima dată, din închisoarea din Norrköping. Atunci, i-a ameninţat pe gardieni cu un pistol făcut din lemn. A fost prins după o zi. În 1989 a evadat a doua oară, din închisoarea oraşului Hall). S-a uns cu ulei şi a fugit printr-o gaură de 17 x 49 de centimetri, pe care ao făcuse cu o pânză de fierăstrău o introdusese clandestin în celulă. A rămas liber peste o lună, când a fost implicat într-un nou incident: doi poliţişti îmbrăcaţi civil au fost împuşcaţi într-un restaurant din Stockholm. Aceştia au supravieţuit, iar Ursuţ a fost prins după 10 zile şi condamnat la opt ani închisoare pentru tentativă de omor.

În decembrie 1990, Ursuţ a încercat să evadeze din închisoarea Norrköping, dar a fost prins de gardieni. Avea să reuşească un an mai târziu, pe 9 mai 1991, când a fugit din penitenci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 32 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 35 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 24 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 49 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum 2 ore
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°