Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid şi-a luat vârf care dă gol odată la 626 de minute

Publicat in Adevarul, duminică 24 iunie 2007 ·

În ultimul sezon din Portugalia, Dos Santos a jucat în 24 de partide şi a marcat doar de două ori. În Giuleşti a mai sosit şi portughezul Alexandre. Buga nu s-a prezentat la antrenamente şi În ultimul sezon din Portugalia, Dos Santos a jucat în 24 de partide şi a marcat doar de două ori. În Giuleşti a mai sosit şi portughezul Alexandre. Buga nu s-a prezentat la antrenamente şi va fi suspendat Conştienţi de faptul că nu vor putea cumpăra jucători din ţară, din cauza preţurilor mari, conducătorii alb-vişiniilor s-au orientat către piaţa din Portugalia. Rapid a transferat doi jucători de la gruparea portugheză Sporting Braga. Este vorba despre atacantul brazilian, Carlos Cesar Dos Santos "Cesinha" (medalion sus) şi de mijlocaşul portughez, Davide Alexandre Pinto Dias (medalion jos), care sunt asteptaţi la Bucureşti săptămâna viitoare pentru a semna contractele. "Deocamdată nu ştim pe ce perioadă va semna Cesinha. Urmează să se stabilească în zilele următoare, iar săptămâna viitoare vor ajunge amândoi la Bucureşti. În ceea ce-l priveşte pe Davide, el este împrumutat pentru un an, iar în vara lui 2008 Rapid are opţiune de cumpărare", a spus directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta. Cesinha are 27 de ani, iar în 2001 a câştigat cu Brazilia Campionatul Mondial de tineret. Dar atacantul nu mai pare de speriat atunci când observăm statistica acestuia din ultimul sezon. Două goluri marcate în 24 de partide, ocupând astfel locul 78 în rândul jucătorilor care au evoluat în campionatul portughez. Mai exact, el a marcat un gol la fiecare 626 de minute. Davide Alexandre are 24 de ani iar în ediţia trecută de campionat a evoluat doar 128 de minute pentru Sporting Braga. George Copos a confirmat şi el transferul celor doi jucători de la formaţia ce s-a clasat pe locul patru în Portugalia. Pentru cei doi fotbalişti, Rapid a plătit 1.3 milioane de euro. Buga va fi suspenda

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 57 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 36 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 39 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 44 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°