Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEAMŢ: Se fac înscrieri la Şcoala Populară de Artă

Publicat in Adevarul, vineri 25 septembrie 2009 ·

Şcoala Populară de Artă din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” îşi aşteaptă elevii la cursuri începând cu 1 octombrie. În anul şcolar 2009 - 2010, elevi de toate vârstele, inclusiv adulţi, pot să se înscrie la cursuri de canto, pian, orgă, clarinet, saxofon, chitară, teatru şi dans popular.

Clasele de canto şi pian vor fi coordonate de prof. Daniela Iacob, iar elevii îşi vor cultiva vocea şi auzul muzical, vor învăţa noţiuni de teoria şi istoria muzicii şi vor lua lecţii de dirijat coral, solfegiu şi dicteu muzical.

Cursurile de actorie se vor desfăşura sub directa îndrumare a unui profesionist, actriţa Maria Hibovski. Durata standard a acestora este de doi ani, dar cei interesaţi pot învăţa aici, opţional, între trei şi şase ani. Pe lângă lecţiile de actorie obişnuite, elevii vor fi introduşi şi în lumea teatrului muzical.

Clasele de orgă, clarinet şi saxofon vor fi coordonate de prof. George Vasiliu, membru al orchestrei ansamblului „Floricică de la munte”. Elevii vor aborda genuri muzicale diverse, de la muzică clasică şi jazz până la muzică uşoară şi populară. Cei mai talentaţi pot învăţa să cânte muzică clasică sau uşoară şi la cursurile de chitară coordonate de prof. Iulian Stoica.

Amatorii de dansuri vor putea lua lecţii de dans de societate, dar şi de dansuri populare, la clasa coordonată de coregraful Sebastian Coroi.

Cei interesaţi se pot înscrie până la data de 1 octombrie la sediul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” din strada Ştefan cel Mare, nr.3 (vizavi de Primăria municipiului Piatra Neamţ) sau la tel./fax. 0233.214026 sau 0233.231888.

Deschiderea oficială a cursurilor va avea loc joi, 1 octombrie, ora 17.00, la Galeriile de Artă din Piaţa Mihail Kogălniceanu, bl. H4, parter.

Taxele de şcolarizare lunare vor fi de 40 de lei pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 3 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 4 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 9 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 5 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 4 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 4 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 9 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°