Trăirile, şi ele, ni se îmbolnăvesc, îmbătrânesc, îşi epuizează substanţa.

Unii se nasc cu infirmităţi la trăiri, sunt incapabili de tandreţe, sunt brutali, excesivi, lipsiţi de o seamă de motivaţii fireşti. Până a şti ce rol au genele, învăţăm la lecţiile despre ameliorarea firilor rele că din orice copil poţi scoate un om întreg. Trebuia doar să ai o metodă, să insişti, să crezi în Makarenko sau în nu ştiu care alţi pedagogi vestiţi. Am văzut pe un canal tv cu noutăţi ştiinţifice cum îi erau lungite oasele unui pitic, până ce acesta a ajuns să măsoare 1,70m. Procedeul era, într-adevăr, elocvent ca eficienţă, numai că, în final, vedeam un pitic lungit, nu un om înalt.

Călătoresc de când mă ştiu cu autobuzul şi cu tramvaiul, având astfel ocazia să inventariez toate categoriile de reacţii, de trăiri şi de dialoguri grosolane. Toată mârlănia masculină şi toată isteria şi ţâfna femeiască. Foarte probabil că multe impulsuri agresive pot fi controlate prin educaţie. Dovadă că în multe alte ţări transportul în comun contează pe nişte reguli pe cât de severe, pe atât de eficiente. În absenţa unui control educativ, omul analfabet şi cu frustrări într-o continuă acumulare e în permanenţă zburlit, gata să afle vini pentru tot ce nu-i merge în viaţă la ceilalţi. Autocontrolul e fără îndoială o reacţie care, prin repetiţie, devine un organ. Undeva, în creier, un centru de comandă îţi spune mereu "aşa da", "aşa nu".

Centrul acesta majoritatea îl avem genetic, dar dacă nu-i lucrat, dacă nu e antrenat, se atrofiază şi nu mai poate fi reactivat. Am urmărit, la o plăcintărie, un dialog între o vânzătoare şi un client iritat, dialog care, ca într-o piesă de Eugen Ionesco, a mers spre clinic. Omul s-a întors cu brânzoaica, pe care tocmai o cumpărase, a strâns-o în pumn, ca să privească prin ea ca printr-un ochean, şi a zis că e goală, că n-are deloc brânză.