Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Armatei a fost şi ziua „bobocilor”

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 26 octombrie 2012 ·

Ziua Armatei Române a fost marcată cu mare fast, printr-un ceremonial militar şi religios la Cimitirul Şprenghi. Acest moment a devenit sărbătoare şi pentru 55 de studenţi din anul I ai Academiei Forţelor Aeriene Henri Coandă, care au depus jurământul, în faţa braşovenilor, în Piaţa Sfatului

Festivităţile militare şi religioase pregătite pentru Ziua Armatei au debutat de dimineaţă, la Cimitirul Şprenghi, unde reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai partidelor politice, dar şi veterani de război i-au omagiat pe eroii căzuţi în lupte. „Militarii îşi pun viaţa în numele apărării întregii naţiuni. Noi, românii le datorăm respect şi mulţumiri în fiecare zi a anului. Astăzi avem în mod deosebit ocazia să le arătăm că îi respectăm”, a declarat prefectul Mihai Mohaci.

„Alături de noi sunt şi veteranii de război, eroi tăcuţi şi modeşti, supravieţuitori au crâncenelor lupte din al Doilea Război Mondial. Ei ne aduc aminte de valori care în vremuri bune pot părea desuete, dar nu este aşa. Tocmai de aceea, această z se desfăşoară sub motto-ul «Armata Română se întoarce la Tradiţii»”, a amintit şi col. Constantin Vlad, comandant Garnizoana Braşov.

La eveniment au fost prezenţi şi elevi. „Generaţiile actuale au început să cunoască semnificaţia acestei zile. Ar trebui însă ca tineretul să arate mai mult respect mai ales veteranilor de război, care au ajuns la 90 sau 100 de ani”, a punctat şi Mircea Vlaicu, preşedinte al Asociaţiei Veteranilor de Război, filiala Braşov. Momentul festiv s-a încheiat cu o depunere de coroane la mormintele eroilor şi cu defilarea militarilor.

Sărbătoarea a continuat, la prânz, în Piaţa Sfatului, unde 55 de studenţi (dintre care 15 fete) din anul I de la Academia Henri Coandă au depus jurământul de onoare şi credinţă pentru ţară, în faţa braşovenilor. „Jur credinţă patriei mele, România. Jur, să-mi apăr ţara

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 54 minute
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 54 minute
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum o ora
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°