Două decenii de activitate în domeniul îngrijirilor paliative nu au trecut neobservate. Hospice Casa Speranţei a primit premiul I, la secţiunea Programe, plus ale două premii, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Galei Societăţii Civile, care a avut loc, în 28 mai, la Opera Naţională Bucureşti. Proiectele câştigătoare au fost alese dintr-un total de 176 de proiecte şi programe înscrise anul acesta în competiţie. Premiul I a fost acordat la Secţiunea Comportament civic şi participare publică, cu proiectul „Echipa Hospice la Maratonul internaţional Bucureşti". Un proiect unic în România care a introdus cu succes un concept nou: „fundraising personal". În 2011 în cadrul Maratonului Internaţional Bucureşti, Hospice a avut cea mai mare echipă de alergători la maraton, peste 250 de participanţi care au fost încurajaţi şi instruiţi să strângă fonduri în mod personal pentru cauza Hospice.
Premiul II a fost acordat la Secţiunea campanii şi proiecte de CSR cu Proiectul „Gift Matching Unicredit Bank pentru Hospice Casa Speranţei". Un proiect inedit prin care Grupul bancar a motivat angajaţii proprii să se implice activ în sprijinirea cauzei Hospice prin organizare de evenimente de strângere de fonduri. Două dintre aceste iniţiative au fost: cursa celebrului maratonist Andrei Roşu (foto) de la Braşov la Bucureşti, 160 de km fără suport şi fără pauză şi a lui Stanislav Georgiev, CFO al băncii, de la Ploieşti la Bucureşti.
În cei 20 de ani, Hospice a oferit servicii gratuite de îngrijire specializată, asistenţă socială şi consiliere psiho-emoţională şi spirituală unui număr de peste 12.000 de persoane şi a instruit peste 11.000 de profesionişti în îngrijire paliativă. Astăzi, Hospice Casa Speranţei, pionier în îngrijirea paliativă din România, oferă îngrijire paliativă gratuită în Braşov, Făgăraş, Zărneşti şi Bucureşti. În cei 20 de ani, Hospice Casa Speranţei a deven